„9 Mai” sau parade prin care se spală anual creierul locuitorilor din Rusia

O mare putere nu poate să supraviețuiască până când nu-și etalează armamentul pentru impresionarea potențialilor dușmani. Principala menire a manifestărilor de forță constă în atragerea simpatiei maselor populare pentru sporirea fanatismului militarist. În plus, se induce și ideea că orice nesupunere urmează să fie dur pedepsită prin tehnica de lPiața Roșieuptă grea a centrului de autoritate. Ocupanții de la Kremlin au avut o obsesie pentru dezvoltarea industriei de armament și noile bijuterii ucigătoare erau prezentate și-n scopuri comerciale.

Ziua de 9 mai putea să fie una banală în scurgerea timpului, dar s-a considerat că poate să fie un simbol prin care să se inoculeze oamenilor ideea că au luptat împotriva Germaniei naziste și au făcut o faptă bună prin eliberarea popoarelor de ciuma hitleristă. Chiar Berlinul, bârlogul în care se ascundea dictatorul Adolf Hitler, a fost luat cu asalt de numeroasele trupe sovietice ce dispuneau de cantități copleșitoare de muniții. Kremlinul a vrut să inoculeze oamenilor că au fost luate decizii corecte în trecut și că popoarele definite drept sovietice au fost conduse pe cel mai bun drum din palatele somptuoase ale Moscovei.

Dacă se apelează la minime cunoștințe de istorie, toată punerea în scenă din Piața Roșie devine o simplă făcătură menită să ascundă după o perdea de fum propagandistic crime fără precedent în istorie. Asasinii din trecutul roșu vor cu orice preț să argumenteze necesitatea menținerii la putere și se agață cu disperare de faptele comise de Iosif Stalin, cel blamat cândva chiar de criminalul Nikita Hrușciov și de partidul comunist ascultător. Realitatea cruntă a ultimului război mondial a constat într-un uriaș măcel în care au fost azvârliți tinerii definiți drept sovietici și aceștia au fost trimiși să nimicească popoarele vecine într-o veșnică goană după fasciști și apoi naziști. Propaganda stalinistă inventa mereu motive de război cu statele vecine și avea o imaginație bogată. Ideea era că se dorea război și erau mulți vecini.

Războiul de iarnă

Septembrie 1939 a însemnat ruperea unui adevărat dig și invaziile au început. Rândul Finlandei a venit la 30 noiembrie 1939 și calculele hârtiei demonstrau că victoria trebuie să fie una rapidă atunci când trupele roșii dispuneau din belșug de tancuri rapide, artilerie de toate calibrele, avioane și camioane.

Realitatea din teren a demonstrat că orice plan presupus științific, elaborat sub îndrumarea unui mare gânditor de genul lui Stalin, poate să fie dat peste cap de voința apărătorilor dornici să-și ocrotească familiile și gospodăriile. În plus, și natura a ajutat la blocarea marilor unități mecanizate ale Armatei Roșii.

Datele descoperite până în anul 1996 au indicat moartea a 72.408 militari sovietici și alți 17.520 au fost declarați dispăruți în misiune. Dacă se ține cont de condițiile meteo în care s-au desfășurat luptele, este evident că au trecut în neființă. Informațiile disponibile până la prăbușirea lumii comuniste prezentau moartea a numai 48.000 de militari.

Statisticile mai consemnează și 13.213 degerați grav, adică bărbați în putere care au avut membrele grav afectate de temperaturile scăzute și de statul timp îndelungat în teren înzăpezit. Răniții au fost în număr de 186.129 și nici nu se poate imagina astăzi ce putea însemna o rană în Finlanda. Orice obiect metalic este proiectat să afecteze grav corpul uman, dar gerul putea să amplifice efectele loviturilor.

Datele prezentate de doi foști ofițeri ruși nu precizează câți luptători au fost mutilați, dar se observă că au fost peste șapte divizii de infanterie nimicite complet prin numărul de morți, dispăruți și degerați grav. Este interesant de precizat că mulți dispăruți au rezultat din ideea unui atac pe gheața mării pentru a cădea în spatele frontului finlandez, dar apărătorii au provocat pierderi îngrozitoare prin bombardamentul de artilerie. Trebuie subliniat că se semnase încetarea luptelor și partea finlandeză urma să se retragă din pozițiile deținute.

Sovieticii au vrut să pună mâna pe apărători și pe armamentul acestora, dar finlandezii au fost niște militari buni și hotărâți. Oameni tineri, floarea popoarelor sovietice, au pierit în adâncurile mării pentru că niște ofițeri politruci au vrut să fie pe placul lui Iosif Vissarionovici Stalin și să avanseze.

Războiul din Finlanda a fost unul absolut inutil deoarece nu se putea organiza un atac de amploare dinspre vest prin ținuturile lipsite de căi de comunicații. Terenul era greu de folosit de tancuri și de aviație. Aici s-a verificat pentru prima dată într-o luptă înverșunată eficiența șenilelor late și a motoarelor diesel puternice. Nici artileria nu putea să acționeze eficient în mijlocul pădurilor și prin mlaștini.

De ce s-a dat ordin de atac în noiembrie 1939? Explicația este una simplă. Iosif Stalin începuse cucerirea întregii planete și Finlanda era doar un pas din lungul drum spre comunizarea întregii lumi. Toate calculele au fost date peste cap de rezistența înverșunată a micului stat nordic și Armata Roșie a fost reorganizată și înzestrată cu noi arme și tipuri de muniții. Au fost sporite și cantitățile.

Adevărul gol-goluț este că în 1939 a început revoluția mondială și oamenii au fost masacrați pentru atingerea acestui vis utopic. Poporul finlandez a demonstrat că nu dorește să trăiască după normele concepute la Kremlin de către Iosif Stalin și s-a opus cu înverșunare fără să aibă idei fasciste sau naziste. Rusia nu are ce să sărbătorească la 9 mai. A atacat și apoi a urmat contraatacul. Locuitorii din Rusia contemporană sunt doar urmașii celor care au supraviețuit masacrului inițiat de conducătorii dominați de idei absolut utopice. Din păcate, au rămas sclavii acelorași teze și au tot produs armament ce se folosește astăzi într-un nou și sângeros conflict neprovocat.

Blestemul Istoriei poate să fie veșnic dacă liderii politici n-au gândire și caracter. Din păcate, politicienii nu se pot schimba și preferă să trăiască în minciună pentru o iluzorie slavă.

Bibliografie minimală

Launay, Jacques de, Mari decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.

Sarin, Oleg, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane, Antet, 1997.

Volkoff, Vladimir, Dezinformarea Armă de război, Incitatus, f.a.