6 profeţii istorice care s-au adeverit

Profeţiile lui Nostradamus au iscat dintotdeauna controverse. Considerate simple coincidenţe de unii, dovezi ale unei puteri supranaturale pentru alţii, previziunile care ar fi anunţat cu mult timp înainte evenimente cruciale din istoria lumii fac obiectul unei cărţi recent lansate.

Volumul „Bizara lume a coincidenţelor“, publicat de editura Michael O’Marra Books, readuce în atenţia celor interesaţi profeţii care s-ar fi adeverit la sute de ani după ce au fost făcute, dar şi întâmplări care s-ar fi dovedit premonitorii. Prezicerile lui Michel de Nostredame, celebrul Nostradamus, se numără printre cele mai spectaculoase exemple adunate în cartea amintită.

Nostradamus a publicat cartea „Profeţiile“ în 1555, iar de la acel moment, generaţie după generaţie, oamenii au interpretat scrierile francezului raportându-se la evenimentele majore pe care le-au trăit.

1.Una din profeţiile care s-ar fi împlinit după cum a prezis Nostradamus, marele incendiu care a mistuit Londra în 1666, s-ar fi regăsit cu claritate în cuvintele: “Londrei i se va cere tribut de sânge nevinovat, ars în focul din anul 66”. Incendiul a ar fi distrus casele a 70.000 de locuitori din cei 80.000 care trăiau în oraş în acele vremuri.

2.„În adâncurile Europei de Vest/ Un copil se va naşte din oameni sărmani/Cu vorba lui pricepută va seduce masele de oameni/ Iar faima sa se va întinde până-n Est“. Acesta este considerat catrenul prin care Nostradamus ar fi anunţat ridicarea lui Hitler şi fascinaţia pe care acesta a exercitat-o asupra maselor, dar şi instaurarea socialismului în Europa de Est.

3.Un alt eveniment istoric important anunţat de Nostradamus ar fi fost Revoluţia franceză din 1789. „Cântece, incantaţii şi cereri se înalţă din pieptul sclavilor înrobiţi, prinţese şi lorzi sunt ţinuţi captivi în închisori (…) Marele zid va cădea, regele va fi executat. (…) Gărzile vor înota în sânge, în apropierea râului Sena pământul va fi însângerat.“ Sângeroasa revoltă din Franţa a pornit ca o rebeliune împotriva aristocraţilor, care au fost arestaţi şi executaţi prin decapitare. Închisoarea Bastilia a fost distrusă de mulţimile furioase, regele Louis al XVI-lea fiind executat la patru ani de la începerea revoluţiei.

4.Inclusiv atacul terorist de la 11 septembrie 2001 s-ar regăsi printre profeţiile făcute de Nostradamus. “Focul vulcanic din centrul pămantului va cauza cutremure în noul oraş. Două mari pietre vor duce război pentru mult timp. Apoi Arethusa va înroşi un nou râu.” „Noul oraş“ ar face referire la New York, cele două pietre ar fi creştinismul şi islamul, iar turnurile gemene (World Trade Center) distruse de terorişti ar fi prezentate ca “centrul pământului”.

5.Preşedintele american Abraham Lincoln ar fi avut un vis care s-a dovedit că îi anunţa propria moarte, cu doar trei zile înainte de a fi ucis. Afirmaţia a fost făcută de Ward Hill Lamon, un prieten al preşedintelui american, care a publicat o biografie a lui Lincoln în care este relatat visul premonitoriu.

„Se făcea că o linişte de moarte mă cuprinde. Apoi am auzit suspine înăbuşite, ca şi cum mai mulţi oameni ar fi plâns. (…) M-am plimbat prin casă hotărât să aflu de unde se aud plânsetele, până am ajuns în Camera de Est. (…) În faţa mea era un catafalc pe care odihnea un trup îmbrăcat în haine cernite. Alături erau soldaţi pe post de gărzi şi în apropiere se aflau oameni care priveau spre corpul neînsufleţit, unii lăcrimând cu milă. «Cine a murit la Casa Albă?», l-am întrebat pe unul din soldaţi. «Preşedintele», mi-a răspuns. «A fost ucis de un criminal»“, i-ar fi povestit Lincoln amicului Lamon înainte să moară. 

6.Preşedintele John F. Kennedy ar fi presimţit, la rândul său, că va muri. Acesta ar fi încercat să o liniştească pe soţia sa, Jackie Kennedy, spunându-i chiar în ziua în care a fost ucis:„Jackie, dacă cineva vrea să mă împuşte de la geam cu o puşcă, nimeni nu-l va putea opri, aşa că nu te mai frământa“. Surprinzător a fost nu că JFK a făcut un comentariu despre un presupus asasinat în ziua cu pricina, ci că a decris cu exactitate modul în care a fost ucis.

Mai multe