31 martie 1908 – Înființarea Siguranței statului

Când se va scrie o istorie a Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale (D.P.S.G.), aceasta va evidenția, în mod neîndoielnic, cât de puternică a fost această instituție. Există perioade când D.P.S.G. a cumulat atribuții azi specifice Poliției, Jandarmeriei, SRI, SPP, SIE, STS! În comparație cu Siguranța, Securitatea a fost un detașament. O instituție ,,de forță’’, cu bune și cu rele.

Dacă, sub diverse forme, o incipientă poliție informativă avem încă din cele mai vechi timpuri și o oarecare organizare exista în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, de Siguranță în București putem vorbi în 1888 (șef fiind locotenentul Constantin Forescu), iar de o instituție centralizată, organizată pe baze moderne, după 1908.

,,În seara zilei de 31 martie 1928 se împlinesc 20 de ani de când, în clădirea Ministerului de Interne¹, aripa din stânga, ne aflam adunați cei cari trebuiau să dea viață unei noi instituții, a cărei necesitate era adânc resimțită’’, scria polițistul D.G. Gologan, într-un număr din 1928 al revistei ,,Poliția Românească’’².

31 martie 1908 – Înființarea D.P.S.G.

Marele om de stat Ion I.C. Brătianu (foto sus, în centru) l-a însărcinat cu organizarea noii instituții pe Ion (Iancu) Panaitescu. Cauza grăbirii deciziei pare să fi fost răscoala din 1907, când Ministerul de Interne a beneficiat de informații cu totul nesatisfăcătoare. Inițial, Poliția de Siguranță era formată doar din aproximativ 80 de comisari și agenți. „S-a luat deci de la Prefectura Poliției Capitalei personalul de execuție: comisari, comisari- ajutori și agenți. De la Ministerul de Interne a venit personalul de birou care formase până atunci Serviciul Poliției și Siguranței Generale”, scria același D.G. Gologan.

Nucleul inițial era format din: Iancu Panaitescu, Willy Georgescu, Iancu Grigorescu, Dimitrie Manolescu-Sideri. Lui D.G.Gologan i s-a încredințat Brigada V – Străini. Printr-o muncă susținută, în scurt timp, Siguranța Română se măsura cu ,,surorile’’ ei mult mai vârstnice din apusul Europei. După război, în anul 1922 Siguranța număra 2835 persoane.

Existau 26 de brigăzi de siguranță în Transilvania – un rol deosebit în acest sens l-a avut Consiliul Dirigent – 14 în Basarabia, 5 în Bucovina și 23 de brigăzi și sub-brigăzi în restul teritoriului. La punctele de trecere a frontierei existau de asemenea 27 de poliții în Transilvania, 30 în Dobrogea, Basarabia și Bucovina, la care se adăugau 17 poliții în Vechiul Regat și în Basarabia, 9 în Transilvania, 4 în Bucovina și 21 de unități în porturi, la Dunăre și Marea Neagră.

De fapt, până la declanșarea primului război mondial vorbim numai de o reorientare a activității D.P.S.G., de mutarea centrului de greutate spre culegerea de informații din teritoriile aflate sub ocupație străină. Ceea ce vrem să încercăm a evidenția prin studiul ce urmează – exclusiv pe baza documentelor existente la Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale – este că marile evenimente istorice din viața neamului nostru, petrecute în 1918³ s-au realizat și prin contribuția polițiștilor români.

Informațiile obținute de polițiști au fost destinate în special Armatei Române, dar și factorilor de decizie politică, inclusiv miniștrilor de Interne, la care se adaugă, firește, regele Ferdinand. Să culegi informații pe teritoriul stăpânit de austro-ungari și să mai faci și fotografii, mi se pare cel puțin important. Vorbim de misiuni cu un grad de pericol foarte mare, pe un teritoriu controlat de inamic. Este evident că, dacă erau descoperiți, polițiștii ar fi fost arestați, torturați și chiar uciși.

Așa cum reiese din o parte a dosarelor de la Arhivele Naționale, vorbim de informații referitoare la: topografia unor viitoare zone de operațiuni, mișcarea vaselor pe Dunăre, pe Prut, concentrări de trupe, aprovizionare cu muniții, materiale și hrană, chemarea la instrucție a unor contingente și categorii de persoane, componența unităților, fabrici de armament, puterea obuzelor, minarea unor șosele, existența unor fortificații și întărituri, starea de spirit a trupelor inamice, gradul lor de instruire și de înzestrare, starea de spirit a populației și multe altele.

O mare personalitate: Ion Panaitescu

O instituție este mare în măsura în care cei care o alcătuiesc și, mai ales, cei ce o cârmuiesc, sunt cu adevărat ,,mari’’, dar în fapte, nu în averi și proptele politice. Un stat are o existență solidă în măsura în care instituțiile fundamentale care-i asigură ființa nu sunt afectate de neprofesionalism, corupție, nepotisme, subfinanțare și multe altele. Noi nu putem vorbi de importanța D.P.S.G. fără a aminti de cel care a fost un profesionist al informațiilor, directorul Iancu Panaitescu (foto), aș îndrăzni să spun una dintre cele mai mari personalități din toate timpurile ale polițiilor din lume, un om neostenit, o minte luminată , un individ cu adevărat special, prea puțin cunoscut chiar și la noi.

S-a născut la 7 ianuarie 1875 și a fost licențiat în drept. La 24 iulie 1895 era copist cl. II și arhivar, în 1897 ajunge secretar în Teleorman, pentru ca în 1902 să fie numit șef de birou cl. I în Ministerul de Interne. Pentru competențele sale deosebite, la 1 aprilie 1903 – deci la doar 28 de ani – este șef de serviciu în Poliția și Siguranța Generală, iar la 31 martie 1908 devine directorul D.P.S.G..

„Se împlinesc 11 ani de la moartea fostului director general al polițiilor din țară, Ion Panaitescu”– se scria în 1940 în revista Paza⁴ – „Vechii polițiști ce știu cât datorează îndrumărilor marelui lor dascăl, nu l-au uitat niciodată, dovedind, odată mai mult, recunoștința ce poartă memoriei celui dispărut. Între elevii săi, poliția numără astăzi pe d-nii Vintilă Ionescu, directorul Poliției de Siguranță a Prefecturii Poliției, Vasile V. Dașchevici, secretar general delegat al Prefecturii Poliției Capitalei, N. Episcopescu, fost șef al Serviciului de Identificare din Siguranța Generală a Statului, Emil Jagolnița, șeful Siguranței Capitalei etc”.

A fost distins cu mai multe decorații, între care Ordinul ,,Steaua României’’ în grad de cavaler, „Coroana României” în grad de ofițer, medaliile „Bărbăție și Credință“ Clasa I, „Avântul Țării“, „Medalia Jubiliară“, comandor al ordinelor Franz Josef, Sf. Ana, Sf. Stanislas și Mântuitorul. Blestemat de unii, iubit de alții, temut de cei mai mulți, Iancu Panaitescu a fost în realitate un deschizător de drumuri. Și dacă liberalului Vasile Lascăr îi vom spune „Părintele Poliției moderne”, pe drept cuvânt Panaitescu poate fi considerat „Părintele Siguranței”.

Despre el s-a spus că „avea o putere de muncă formidabilă; nimic nu trecea fără să fie văzut și verificat de dânsul. Deși neîncadrat nici unei școli formative europene, însă un genial spirit organizator, pedagog și psiholog de mare clasă, pune temeliile Siguranței noastre. Se lichidează răzmerița, socialismul, se participă în 1913, se combat mișcările iredentiste, spionajul și se participă la primul război mondial”⁵.

Demisionat din Ministerul de Interne în 1919 – cauza nu este deplin cunoscută – a răposat în 1929. Până acum nu i s-a consacrat un studiu. Despre o monografie nici nu poate fi vorba. S-ar scrie o carte numai despre miile de rezoluții puse pe documentele odinioară strict secrete.

Agenți speciali

Încă din anul 1911 se întocmește un „,Proiect de budget pentru agenții speciali de siguranță cari ar fi nevoie să se înființeze pentru serviciul de pe lângă Direcția Poliției și Siguranței Generale pentru serviciul de contra spionaj militar”⁶.

Localitățile unde urma să se stabilească reședința câte unui agent erau: Sofia, Odessa, Rușciuk, Vidin, Calafat, Corabia, Zimnicea, Turnu Măgurele, Oltenița, Călărași, Ostrov, Caraomer, Ilanlâc, Cobadin⁷, Nămoloasa, Focșani, Hanu Conachi⁸, Slatina, Băilești, Ungheni⁹, la care se adăuga București¹⁰ și Giurgiu¹¹ cu câte trei agenți și Iași cu doi. În total, erau prevăzuți în proiect 28 de agenți, cu salarii lunare mergând de la 150 de lei pentru cei de la Zimnicea, Slatina sau Ostrov, până la 400 la Odessa și Sofia.

În afară de cheltuielile de personal, era luată în calcul o sumă de 1.500-2.000 lei lunar pentru deplasare în țară și străinătate, precum și o sumă globală anuală de 5.000-6.000 de lei pentru cheltuieli cum ar fi: plata unor ,,denunțători’’ (informatori) sau indicatori ocazionali, cumpărarea la ocazie a unor documente, scrisori etc. Documentul are următoarea rezoluție a lui Panaitescu: „Acest proiect de budget a fost remis de mine azi 11 iunie 1911 Dlui Lt Col. Scărișoranu de la Stat Majorul general pentru a fi supus Dlui Ministru de Războiu”.

Cooperare cu Armata

Înainte de începerea războiului exista o cooperare – i-am spune incipientă – între Poliția de Siguranță și Armată. Marele Stat Major cerea D.P.S.G. la 10 octombrie 1911 o serie de informații privitoare la localizarea trupelor rusești de la Odessa: ce trupe sunt acolo, care este efectivul de pace al companiei, escadronului, bateriei, cum se prezintă ofițerii sub raportul culturii generale și al culturii speciale militare, ce observații se pot face din punct de vedere al conștiinciozității la serviciu, dacă manifestă interes și pricepere pentru pregătire de război, dacă au avut influență înfrângerile rușilor din 1904-1905, dacă instrucția trupei se face tot ca înainte de război, dacă printre ofițerii ruși sunt și unii de origine română, basarabeni, „de ce fel de sentimente sunt animați față de neamul lor și dacă nu sunt unii printre ei cărora li s-ar putea cere oare cari sarcini de încredere (mai ales informațiuni de natură confidențială)”¹², se pot găsi în Rusia persoane care să ofere informații, cum este organizat serviciul informațiilor militare la Statul Major al Circumscripției Militare Odessa, cine este șef, să se observe „spiritul public rus față de țara noastră” etc.

Prin adresa nr. 50/1911, Marele Stat Major punea în vedere brigăzilor de siguranță, prefecților de poliție și polițailor din orașe, măsurile de control al străinilor ,,cari sub meșteșug, se dedau la acte de spionaj militar’’. Pe atunci existau posturi ale Poliției de Siguranță la București, Iași, Craiova, Galați, Tulcea, Cerna-Vodă și Constanța¹³.

Raport de recunoaștere

Agentul „F” trimis în misiune pe teritoriul ocupat de austro-ungari, raporta la 15 iulie 1915 că „armata arhiducelui Franz Ferdinand a fost respinsă în jos de Lublin, din cauza că austro-germanii n-au putut transporta aici artileria lor grea”¹⁴. Agentul nu se rezuma doar la informații strict militare. Recolta grânelor în Austro-Ungaria se aprecia „bună”, în măsură să asigure și aprovizionarea Germaniei.

Un „Raport de recunoaștere” întocmit de D.P.S.G. și datat 14 august 1915, la care se anexează o planșă cu 12 fotografii, ne ajută să observăm cum, vremelnic, autoritățile române au avut informații de mare însemnătate, referitoare la situația pregătirilor făcute de austro-ungari. Este vorba de informații dintr-o zonă situată la limita județelor Bacău și Harghita, din Covasna, Toplița și Pasul Ghimeș (Munții Ciuc), ce asigură legătura între Moldova și Transilvania. Informații prețioase, la care se atașau schițe reprezentând amplasarea tranșeelor, au fost transmise și cu privire la localitățile Poiana Mărului (în punctul numit Coasta Mare), Tohanul Vechi, Codlea, Ghimbav, Feldioara, Bod, Hălchiu, precum și la Moeciu.

„Primele lucrări executate de unguri în cursul lunei iulie a.c. au scopul de a păzi șoseaua mare Palanca – Ghimeș, gara Ghimeș cu linia de fer și podurile respective. Aceste lucrări sunt complectate de liniile de tranșee, situate în fața gărei Ghimeș, direcția N-E, cari compun o serie de 10 tranșee, începând de la cea de pe coama de jos și terminându-se cu cele răsfirate pe panta dealului la 30-40 metri înălțime. Cele mai lungi sunt de 20-25 metri, respectiv 8-10 metri. Între tranșeele 2 și 3, la locul indicat pe fotografie, se află tranșeea pentru mortiere. Pentru a încrucișa tirul lor, ei au construit în partea opusă la 500-700 metri, pe panta muntelui, din S-V șoselei Ghimeș - Csíkszereda (Miercurea Ciuc, n.n.), o linie neîntreruptă de tranșee, care conturează o porțiune a muntelui pe o lungime de 200-250 m de la o înălțime de 30 de metri deasupra șoselei, având 2 fronturi: unul în direcția Palanca și altul spre gară, paralel cu șoseaua. Un drumuleț construit de curând duce în vârful muntelui, unde am aflat că s-au făcut lucrări pentru piese de artilerie. De acolo se domină pe o distanță de 10-12 km șoseaua noastră, calea ferată, gara și toată Valea Trotușului cu Palanca, Agăș, iar spre sud până la cota 1330. Din cele expuse se vede că aceasta este pentru ei un punct foarte important și avem tot interesul să aflăm exact felul de lucrări făcute pe acest munte, drumurile ce conduc în vârful lui, ce construcții există acolo și dacă s-au făcut instalații de telefon”¹⁵.

Stânci, tranșee, fortificații...

„Din tranșeele din jurul gărei, ei pot executa un foc direct și încrucișat, în mod foarte eficace, pe o distanță de 3 km, până la frontiera noastră, fiind oprit de parapetele unde se află cetățuia Maria Tereza. Aici, pe parapetul natural al stâncei abrupte, care are direcția NS, paralel cu frontiera, se află 2 cazemate și alte 6 parapete așezate paralel cu cazematele, adică având direcția E-V și dominând de la 30-25 m înălțime, șoseaua noastră Palanca – Agăș, linia ferată cu podurile și satul Palanca din dreapta Trotușului. Cum stânca este foarte abruptă pe partea nordică, comunicația nu se poate face decât pe scări și pe partea opusă – sudică, unde se află un drumuleț care comunică cu satul Ghimeș. Fotografiile no.10, 11 și 12 reprezintă niște tranșee văzute în față și profil, aflate pe muntele Borta Ursului la cota 1330, acoperite după cum se văd cu grinzi, crăci de brad și pământ. De la cota 1330 ei domină Ciugheșul, Valea Apahaus, șoseaua nouă ce trece de Ciugheș, iar spre N-E Palanca și calea ferată”.

La 26 iunie 1915 se trimitea din Transilvania un raport în care se spunea despre „cele mai serioase întăriri”, care se făceau la Alba Iulia, pe malurile Mureșului, căutându-se „să se apere atât orașul cât și linia ferată”. Pe dealurile satului Pâclișa se săpau tranșee, asemenea pe dealurile Sebeșului săsesc, începând de la dealul Pleșei, după Rotherberg.

Tranșeele aveau 2 m adâncime și 0,5 m lățime, fiind întărite cu scânduri și acoperite cu scânduri și cu glii de pământ. La aprox. 5 km nord de Arad exista o tranșee care începea de la calea ferată și continua până peste linia Arad-Deva. Garnizoana orașului dispunea de 150 de soldați jandarmi, înzestrați cu puști de diferite tipuri, cele mai multe rusești cu un cartuș.

Garnizoana din Sebeșul Săsesc avea doar 100 de soldați (unguri, slovaci, șvabi), la care se adăugau cei 50 de jandarmi. Existau încazarmați și 200 de răniți. În cazul unui război contra României, jandarmii urmau să formeze un corp deosebit și „în cercurile patrioților unguri domnește credința nestrămutată, că vor putea apăra cu succes țara în contra noastră”.

Pe muntele Csil Ianos se găsea un pichet de 40 de soldați, iar la Brașov își făcuseră apariția 15-20 de soldați germani, „slăbiți de abia puteau merge pe stradă”. De la preotul Duhor din Tălmaciu și de la câțiva țărani s-a aflat că numărul soldaților aflați la Tălmaciu, Sibiu, Crucea, Boița, Săcele și Săliște se ridică la 30.000. Tot drumul de la frontieră și până la Sibiu fusese minat, iar la Boița, pe partea stângă a șoselei se construiseră întărituri de artilerie, în beton.

O româncă din Lomnașu – Sibiu informa pe agenții noștri la 2 iulie 1915, deci înainte de intrarea noastră în război, că ungurii au pus pe prizonierii ruși să sape tranșee pe aliniamentul Agârbiciu – Șeica Mare – Șeica Mică – Hasag – Soroștin – Lomnaș. Rapoartele continuau în aceeași notă îngrijorătoare. „La Toplița se lucrează zilnic, de un număr de 600 oameni, la facerea de șanțuri și fortificații și anume: de la gara Maresheviz spre Reghin, în partea stângă pe dealul Zăucani” (13 iulie 1915).

„Pe frontieră, pe teritoriul Covasna, se află cca 250 soldați și cam 20-25 jandarmi. Aceștia fac parte din cele 4 regimente de graniță ardelene, formate nu de mult”, se scria într-un raport al D.P.S.G. din 28 iunie 1915, care este însoțit și de o schiță reprezentând fortificațiile executate în munții Covasnei.

…și atrocități săvârșite de unguri

Austriecii trecuseră la construirea unui pod peste Prut, la Tureni, dar au abandonat proiectul, întrucât rușii pătrunseseră până la Boian și Mahala (21 iunie 1915). Începuseră să dezerteze soldați germani și maghiari, cât despre cei austrieci se aprecia că proveneau din regimente diferite, erau „rău instruiți, istoviți de forțe, desgustați și gata pentru dezertare sau nesupunere”.

Exista o penurie mare de ofițeri, ajungându-se până acolo încât un locotenent comanda un batalion. Brigada Specială Tulcea informa la 7 iulie 1915 că în Rusia, populația era îngrijorată de mersul războiului și a început să vorbească cu ură împotriva conducătorilor țării, în vreme ce în Basarabia, populația românească ar dori să treacă sub stăpânirea României. În partea de sud a Bucovinei se construiau fortificații la Pojorâta (unde munceau 200 de legionari), la Iacobeni (100 de Soldați), Dorna- Candreni (800 de oameni).

În localitățile Ciornipoteck și Dobronăuți din nordul Bucovinei „soldații unguri au săvârșit cele mai mari devastări, incendiind casele rutenilor, măcelărind femeile și copiii, iar legionarii polonezi iau cu forța alimente de la locuitorii care mor de foame. În toată Bucovina s-a început de câteva zile arestarea în masă a românilor bănuiți de spionagiu, după denunțurile evreilor. Ei sunt purtați prin aresturile de la Storojinetz și Colomea, iar cei mai persecutați sunt trimiși la Muncaci în Ungaria”¹⁶.

Cifrele secretelor – secretele cifrelor

În condițiile în care nu existau comunicații telefonice, nu aveau la dispoziție internet, iar curierul care ducea corespondența putea lesne să cadă în mâinile dușmanului, unde ar fi fost lichidat, acum o sută de ani, polițiștii noștri au reușit să comunice instituțiilor statului român informații cu valoare operativă certă, pe baza cărora să-și poată fundamenta deciziile de natură politică. Folosind surse informative calificate ca „sigure”, printr-un raport codificat

„No. XXXX” și datat 7 noiembrie 1915, polițaiul orașului Dorohoi (I.Th. Vameșu) informa pe directorul Siguranței, despre organizarea în Bucovina (aflată sub ocupație austriacă) a unui număr de 32 de „biurouri de spionaj și informațiuni”. Aceste birouri aveau agenți plătiți lunar și se aflau sub coordonarea unui birou central, situat la Colomea. Erau femei și bărbați, „oameni speciali, profesioniști și indivizi răi, criminali chiar”¹⁷.

La plecare, fiecare spion primea 400 de coroane. Existau de asemenea agenți angajați, cetățeni ai țărilor inamice, care țineau legătura cu biroul central prin curieri. Acestora li se alăturau agenții informatori din serviciul comandanților militari, femei și copii din sectorul unde erau încartiruiți militarii.

Pentru cifrarea corespondenței se întrebuințau „dicționare”, cifrate în trei moduri: cifrarea literelor, cifrarea cu litere și cu cifre a cuvintelor și cifrarea anumitor expresii militare. Polițaiul a reușit să afle următorul alfabet cifrat (1915): a (literă codificată în documente cu cifra 12), b(9), c(8), d(4), e(26), g(77), h(2), i(6), j(82), k(10), l(36), m(28), n(19), o941), p(21), r(14), s(84), t(62), u(69), v(98), w(29), x(41), y(53), z(88). Unul din mesajele trimise era scris astfel:

„În ziua de 28 octombrie am fost cu 12 prieteni vânători la vânat, am împușcat 19 iepuri și 6 vulpi. 14 iepuri au fost ciuruiți de peste 69 de gloanțe. Au luat parte 84 băieți hăitași între care 6 aveau și ei puști cu o țeavă. Am avut cu noi și 12 câini și s-au tras 62 cartușe cu 12 puști între care 8 aveau calibru mare; s-au tras și 12 cartușe cu poște pentru porci. La 28 noiembrie vom face cu aceeași 12 vânători o vânătoare de 2 zile. Eu mi-am cumpărat o pușcă nouă foc central calibru 12 și-mi voi prepara vreo 36 cartușe. Fiind orele 12 noaptea mă culc. Îți voi scrie în curând. La revedere. Gustav”.

Decodificat, acest fragment însemna – nu-i așa că vă surprinde? – „Mâine rușii atacă Mahala”. Ceea ce s-a și întâmplat, rușii chiar au atacat localitatea vecină Cernăuțiului. Actualmente suburbie a municipiului Suceava, loc unde s-au născut scriitorii Jean Bart (pseudonim al lui Eugeniu P. Botez) și Norman Manea, Burdujeniul era în 1917 punct românesc de trecere a frontierei spre Austro-Ungaria.

Importanța strategică i se subînțelege. De aici, M. Gheorghiu, șeful Poliției Punctului Burdujeni, expedia directorului Siguranței, la 15 decembrie 1917, o „telegramă”, cu următorul conținut¹⁸:

,,TELEGRAMA. URGENT CU PRECAD DL J PANAITESCU DIRECT POLITZIEI SIGUR GLE JASY. G BURDUJENI 92 S 87 – 28 – 11/20 = 0095 SI 4811 AU INTRAT IN 3656 URMATOARELE 2680 -. E SEASE 2686 – URI SI SEASE 2898 – 4565 – 9408 – NE, 5537, 4457, 4456, 4875, 5813, TREI 1849-RII, 0068, 4875, CU 5370, 0068, 4875, 5813, UN 8741, UN 1479, 2889, 0068, 4875, 5813, 4572, 4875, 5813, 6531, NUMARUL 3574, UNA 2928. DE 2350 – 1670 – IERA 0575, 8618 – TZI 7788 – TZI SI 5401, 4875 CU PORUMB NEBATUT = SEFUL POLITZIEI BURDUJENI BARIERA M. GHEORGHIU NO 178 DIN 15/12/917’’.

Descifrarea:

„Gara Burdujeni. Eri și azi au intrat în țară următoarele trupe ruse: 6 tunuri și 6 chesoane, regimentele de artilerie 41, 40, căruțe, bagaj, trei bucătării, 12 căruțe cu muniții, 12 căruțe bagaje, un aeroplan, un pluton cavalerie, 12 căruțe bagaj, 68 căruțe bagaj, regimentul de infanterie 16, o companie de mitraliere, 73 soldați armați și 9 căruțe cu porumb nebătut”.

În Ardeal!

După declarația de război a României către Austro- Ungaria (14/27 august 1916), în contextul trecerii Armatei Române în Transilvania, pentru eliberarea pământului strămoșesc, în teritoriul până atunci ocupat s-a hotărât înființarea de servicii polițienești care să asigure o bună informare a autorităților române în general, a armatei în special, cu privire la: mișcările, sprijinul primit din partea etnicilor maghiari, logistica inamicului și starea de spirit a populației.

Așa avem, de pildă, Ordinul ,,SECRET’’ nr. 25/18 august 1916, al Marelui Cartier General – Secția I-a, Biroul Informațiunilor, prin care se menționează că, „în urma trecerii peste Carpați a trupelor noastre”, se hotărăște înființarea unui ,,Serviciu de Informațiuni și Contraspionaj’’ la Brașov¹⁹.

În esență, era vorba de o echipă de opt polițiști, între care, comisarul Dragomir, subcomisarul T. Ionescu, agenții V. Scârneciu, Dumitru Lacea, Niculae Popeia, Dr. Gribovschi, Gheorghe Silady, Ștefan Ionescu și I. Nemeș. Ei aveau sarcina de a lucra pentru descoperirea celor ce spionau și totodată de a ajuta prefectul în îndeplinirea îndatoririlor polițienești. Polițiștii urmau să recruteze „cu cea mai mare băgare de seamă” agenți-informatori, știrile urmând a fi transmise telegrafic, telefonic, prin notă sau prin curieri-bicicliști.

Agenții Griborosky, Siladi (Silady) și Ștefan Ionescu îndeplineau și rolul de agenți de legătură cu centrele vecine: Sighișoara-Mediaș (pe Valea Târnavei Mari) – Mureș-Luduș (pe Valea Mureșului), către Cluj. O altă echipă urma să pătrundă în Transilvania, de la Râmnicu Vâlcea pe Valea Oltului, spre Sibiu și formațiuni similare vor ajunge în zilele următoare la Borsec, Orșova, Tălmaciu, Miercurea Ciuc, dar și în Moldova. I. Staicu, polițaiul din Vârciorova, este numit șeful echipei (Brigăzii de Siguranță) în ținutul Orșova, având în subordine pe agenții I. Conciatu, G. Iovin și Tr. Birăescu.

Potrivit Notei nr. 49 din 23 august 1916, a generalului Dumitru Iliescu, Vasile Bart, șeful Poliției Câineni, era însărcinat cu înființarea unui ,,Serviciu de Informațiuni și Contraspionaj’’ și urma să plece, însoțit de o echipă, pe Valea Oltului, spre Sibiu, cu „sarcina de a lucra spre a descoperi pe cei ce fac contraspionaj precum și [pentruș a ajuta în ceia ce privește îndatoririle polițienești, eventual și pe Prefectul orașului Sibiu când s-ar ocupa și numi un prefect”.

Se preciza clar că „indiscutabil, serviciul militar primează”. Știrile erau transmise M.C.G., în afară de cele de ordin pur polițienesc, care erau expediate direct Serviciului Siguranței Generale București. În ansamblu, polițiștii acționau în zona armatei de operațiuni, astfel: cei din centrele Orșova, Petroșani și Tălmaciu în sectorul Armatei I-a, cei din Brașov în sectorul Armatei a II-a, iar cei din Borsec și Miercurea Ciuc în cel al Armatei de Nord.

Salariile celor pe care-i vom numi generic agenți acoperiți erau cuprinse între 30 și 250 lei, bani la care se adăuga 50 lei primă de echipare și… un revolver. Centrul Miercurea Ciuc era format din comisar C. Dumitrescu și agenții Dr. D. Cazacu, Dr. Al. Moldoveanu, Victor Cioflek, Silvestru Cioflek, Constantin Bobancu, Radu Găbruș, Valeriu Bucșa și Stere Goli.

Cel din Borsec avea în componență pe lt. Florian Bogdan, comisarul D. Grigorescu și agenții Victor Liviu Deak, Ion Lupescu, Emanoil Concănescu, Virgil Popescu, Ovidiu Chinezu, Dumitru Nacu, Teodor Bosesșanu și Iulian Sasu. Centrul de Informații și Contraspionaj Brașov era format din: mr. (rez.) Grigore Popescu, comisar I. Dragomir, subcomisar Traian Ionescu și agenții Dumitru Lucea, Niculae Popea, V. Scârneciu și D. Nemeș.

Întreg personalul dintr-un centru era subordonat nemijlocit unui șef, activa în zona armatei de operațiuni și se afla sub controlul profesional și disciplinar al subdirectorului Siguranței Generale, lt. col. N. Stan Emanuel, atașat la Marele Cartier General. Suntem în plin război și cred că oricine înțelege că misiunea acestor polițiști era de cea mai mare importanță.

Jurământ din 23 august 1918

Iată care era jurământul de credință al unui agent polițienesc ce acționa în Transilvania:

”Jur în numele lui Dumnezeu și declar pe onoarea și conștiința mea credință Majestății Sale Regelui, Dinastiei Sale și Constituțiunii Țărei mele.

De a aplica legile și a mă conforma lor.

Așa să-mi ajute Dumnezeu.

ss.Gh.Brânzei.

Acest jurământ s-a săvârșit în asistența mea.

Preot Calistrat Proca

Astăzi 23 august anul 1918 s-a săvârșit acest jurământ în presența subsemnatului.

Ministru de Interne

ss. Brătianu^”20.

NOTE:

1. Vechiul sediu al Ministerului de Interne se afla tot pe locul clădirii de acum din Piața Revoluției.
2. Autorii Istoriei României în date precizează ca dată a înființării Direcției Poliției și Siguranței Statului 25 martie/ 7 aprilie 1908. C.C.Giurescu (coord.), Istoria României în date, București, Ed.Enciclopedică Română, 1972, p.286.
3. Unirea Basarabiei cu România (hotărâtă de Sfatul Țării de la Chișinău, la 27 martie/9 aprilie 1918), Unirea Bucovinei cu România (decisă de Consiliul Național Român, la 15/28 noiembrie) și Unirea Transilvaniei și Banatului (Consiliul Național Român Central, 18 noiembrie/1 decembrie 1918).
4. ,,Paza. Revista polițienească’’, anul XVIII, nr.8/ 1940.
5. F. Șinca, Din istoria Poliției Române, vol. II, În anul integrării europene, București, RCR Print, 2007, p.80.
6. Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fond DPSG, Dosar 1/1910, f.8.
7. ,,Agenții din Ostrov, Caraomer, Ilanlâc și Cobadin, împreună cu Brigada de siguranță Constanța și cu cea de la Cernavodă, vor forma o rețea de supraveghiere greu de străbătut de către spionii bulgari’’.
8. Pentru cei din Nămoloasa, Focșani și Hanu Conachi: ,,Posturi fixe pentru linia fortificată. Acești agenți completează Brigada specială de siguranță de la Galați’’.
9. Cei de la Ungheni și Iași aveau mențiunea: ,,Pentru spionii militari ruși al căror sediu și centru de întâlnire este Iașii,,
10. ,,Acești agenți vor avea sediul la Direcțiune și vor fi întrebuințați în țară și în streinătate’’.
11. ,,Acești agenți vor funcționa în portul Giurgiu și vor avea ca misiune supravegherea ofițerilor bulgari cari vin în țară și urmărirea până la gara Filaret, unde îi va da în primirea agenților cari fac serviciu în acea gară. Afară de aceasta, în mod regulat, acești agenți, cu cei din gara Filaret vor supraveghia toate trenurile pe parcursul București – Giurgiu, la ducere și înapoiere’’.
12. ANIC, Fond DPSG, Dosar 1/1910, f.26.
13. Ibidem, f.13.
14. Ibidem, Dosar 4/ 1918, f.77.
15. Ibidem, Dosar 10/ 1915, ff.394-395.
16. Ibidem, Dosar 10/1915, f.16.
17. Ibidem, Dosar 1/1908, f.306.
18. Ibidem, Dosar 3/1915, f.18.
19. Ibidem, Dosar 16/1916, f.4.
20. Ibidem, Dosar 37/ 1918, f.31.