25 de ani la demolarea Bisericii Sfânta Vineri

La 19 iunie 1987 Biserica Sf. Vineri a fost rasă de pe faţa pământului, chiar într-o zi de vineri, sub pretextul sistematizării Bucureştiului. Martorii oculari ai demolării au povestit despre o ploaie cu bucăţi de gheaţă pornită din senin chiar în mijlocul operaţiunii.

O placă de marmură reaminteşte trecătorilor despre lăcaşul de cult şi de icoana făcătoare-de-minuni a Cuvioasei Parascheva.

Primul schit a fost construit pe această locaţie în sec. al XIII-lea, de credincioşii locali. Mai târziu, în vremea domnitorului Matei Basarab, Nicolae vel Aga a reconstruit biserica pe aceeaşi temelie, iar din 1749, de când Elena Doamna şi fratele său, Udrişte Năsturel-Herescu, au preluat obligaţia sprijinirii materiale a bisericii, credincioşii au început să o numească Biserica Sfânta Vineri-Hereasca. In secolul al XVIII-lea, protecţia materială a bisericii a fost asigurată de boierii Băleni.

Lăcaşul a fost grav avariat după cutremurul din 4 martie 1977, iar părintele Gelu Bogdan, pe vremea aceea diacon la Biserica Sf. Vineri, a fost hirotonit preot de Patriarhul Iustin Moisescu, primind însărcinarea şi fondurile necesare reconstruirii ei.

Demolată pentru a face loc unui bloc

Lucrările au durat opt ani şi au costat 2.845.000 de lei, o sumă enormă la acea vreme. La 14 octombrie 1985, Biserica Sf. Vineri, pictată de celebrul Dimitrie Bucuria enoriaşilor a fost de scurtă durată, pentru că în iunie 1987 s-a primit o hârtie de la Primărie, în care se cerea Bisericii să cedeze o suprafaţă de 1450 metri pătraţi, de jur-împrejur, pentru construcţia unui bloc. Preotul şi Consiliul Parohial, format din oameni de cultură, au refuzat să cedeze acestui ultimatum, încercând să treneze, după cum fuseseră sfătuiţi de Patriarh. La 14 iunie 1987 s-a săvârşit ultima Liturghie.

După primirea ordinului de demolare, preotul Gelu Bogdan, studenţii teologi şi credincioşii au încercat să salveze ce se mai putea din patrimoniul lăcaşului de cult, cărţile din grandioasa bibliotecă, obiectele de cult, care au ajuns la Cernica şi cele cu valoare istorică, care au fost duse la Muzeul Hereştilor. Blasfemia s-a petrecut într-o zi de vineri, la orele 18.00. Muncitorii chemaţi să demoleze Biserica au refuzat şi atunci au fost aduşi deţinuţi de drept comun, cărora li s-a promis reducerea pedepsei. După demolare, pe locul sfintei biserici a rămas un covor de lumânări, aşezate de credincioşii îndureraţi.