21 august 1968: momentul definitoriu al regimului lui Nicolae Ceaușescu
Chiar dacă atunci când ajunsese la putere, Ceauşescu anunţase că partidul va fi condus în mod colectiv (să nu admitem sub nici o formă încălcarea sau ştirbirea principiului muncii şi al conducerii colective[1]), în fapt, după 1965, el trece la acumularea treptată a întregii puteri în mâinile sale şi la eliminarea oricăror posibili rivali. Grăitoare este comparaţia între modul în care sunt prezentaţi membrii Comitetului Central aleşi la Congresul al IX-lea şi cei aleşi la Congresul al X-lea. În 1965 lista este alfabetică[2], în timp ce în 1969 lista începe cu Nicolae Ceauşescu, pentru ca regula ordonării alfabetice să fie respectată după numele acestuia.[3]
Având controlul asupra Securităţii prin Ion Stănescu[4], din perspectivă instituţională, Ceauşescu începe un proces prin care rolul său în stat devine din ce în mai mare. În noiembrie 1968 este ales preşedinte al Consiliului Naţional de Apărare al Frontului Unităţii Socialiste, în martie 1969 devine preşedinte al Consiliului Aparării şi comandant suprem al forţelor armate. În august 1969, la Congresul al X-lea, sunt schimbaţi jumătate dintre membrii Prezidiului şi aproape jumătate dintre membri Comitetului Politic Executiv;60 de vechii membri din Comitetul Central nu sunt realeşi. Schimbările se materializează şi prin creşterea numărului membrilor în toate organele de conducere. Ceauşescu s-a asigurat apoi că alegerea secretarului general devine o prelogativă exclusivă a Congresului, dând astfel o grea lovitură Comitetului Central. În aceeaşi logică, a crescut intervalul dintre congrese, de la 4 la 5 ani.[5]
Arhitectura ideologică a regimului Ceauşescu se construieşte pe trei coordonate fundamentale:unitatea în jurul partidului şi al Conducătorului, antisovietism şi independenţă.
Prin unitate în jurul partidului şi al Conducătorului se înţelege sprijinul necondiţionat al întregii populaţii pentru politica dusă de partid şi de secretarul general. Se încearcă o identificare între Nicolae Ceauşescu şi PCR. Astfel, în orice subiect care atingea probleme legate de partid, fie că se discută despre 23 august, fie despre congrese, Ceauşescu este întotdeauna prezent, fie prin imaginea sa, fie printr-un citat, fie, de cele mai multe ori, prin ambele.[6]Aşadar, ideea de unitate între partid, popor şi Conducător pare a fi, în fapt, unitatea între popor şi Ceauşescu:Ceauşescu şi poporul! Ceauşescu şi viitorul![7]
Se identifică uşor diferenţa dintre sloganurile scandate în 1965:Trăiască România Socialistă!, Trăiască Partidul Comunist în frunte cu Comitetul Central![8]şi cele scandate în 1968, în sensul că importanţa persoanei lui Nicolae Ceauşescu este semnificativ mai mare în 1968 faţă de 1965. Pentru a sublinia ideea de front în jurul partidului, Scânteia publica un articol cu titlul:Toţi ca unul în jurul partidului[9], scris cu litere foarte mari pentru a ieşi în evidenţă.
DISCURSUL LUI CEAUȘESCU [VIDEO]
Cu scopul de a întări adeziunea românilor la politica regimului, istoria este rescrisă, iar rolul PCR în istoria contemporană a României este considerat hotărâtor. În timpul regimului comunist, România ar fi trecut prin cea mai bună perioadă din istoria ei. Sub titlul Istoria cea mare, un articol din revista „Magazin Istoric” anunţa că:Partidul Comunist Român s-a situat la nivelul epocii şi a îndrumat destinele neamului spre istoria cea mare. Este recunoscut drept factor fundamental, care asigură înaintarea victorioasă a României pe calea socialismului.[10]Acest aspect că îşi are rădăcinile în teama pe Ceauşescu a avut-o în 1968 că urma o invazie sovietică în România. Pentru a-şi apăra regimul a fost nevoie de suportul necondiţionat şi total al populaţiei în vederea apărării statului român. Aşa se explica finalul discursului din 21 august:Să fim gata, tovarăşi, să ne apărăm în orice moment patria socialistă, România! [11]În condiţiile în care contextul se detensionează, Ceauşescu se va folosi de această construcţie ideologică pentru a-şi accentua puterea discreţionară şi dictatorială în statul român.
Comunsim antisovietic
Antisovietismul se exprimă printr-o politică externă care avea ca element nodal contestarea hegemoniei sovietice asupra ţărilor comuniste din estul Europei. Lăsând la o parte teorii care afirmă că acest antisovietism era o minciună orchestrată de Moscova[12], Ceauşescu a fost în mod evident un om cu sentimente profunde de antipatie faţă de sovietici. Interesant, antisovietismul regimului de la Bucureşti nu este unul virulent, ci mai degrabă subînţeles. Nu există referiri directe la URSS în nicio sursă primară studiată, nici măcar în discursul din 21 august, considerat cea mai virulenta manifestaţie a antisovietismului lui Ceauşescu. Elocvent este şi faptul că ziua de 21 august nu devine o zi-cheie a regimului. Cauza este, fireşte, legată de apropierea unei alte zile vitale pentru regim, 23 august, dar are evident legătura şi cu încercarea regimului de la Bucureşti de a nu deranja prea mult Kremlinul. În schimb, 21 august devine Ziua Constituţiei.[13]
Dorinţa României de a duce o politică externă independentă este strânsă legată de acest sentiment de antisovietism. România se prezenta ca un stat care luptă pentru pacea între popoare şi se vrea a se erija în mediator:Devotată spiritului şi principiilor consfinţite în Carta Naţiunilor Unite, ţara noastră este hotărâtă cu toată fermitatea pentru înfăptuirea idealurilor de pace, prietenie, înţelegere între popoare.[14]Ceauşescu se dorea a fi prezentat ca unul dintre cei mai importanţi conducători ai lumii. Puternic propagandistică, presa îl numeşte, de exemplu, ilustru politician al epocii, campion al păcii, mare personalitate a lumii.[15]Propagandă de la Bucureşti folosea orice fel de mijloace pentru a exalta importanţa secretarului general pe scena internaţională, inclusiv minciuna. De exemplu, presa relatează că în 1969, Nixon i-ar fi spus lui Kissinger că vrea să viziteze România pentru că acolo este preşedintele Ceauşescu şi noi acolo am putea învăţa ceva.[16]Aparent, Ceauşescu era foarte respectat printre conducătorii lumii:imensa popularitate a preşedintelui României socialiste în toate ţările de pe glob, respectul şi încrederea pe care le inspiră şefilor de state, dar şi simplilor cetăţeni.[17]
Discursul din 21 august conţine principiile fundamentale pe baza cărora se va dezvolta ansamblul ideologic al regimului lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, este respinsă hegemonia soviticilor:Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a ficarui partid, a fiecărui stat, a ficarui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător[18], Importantă, în discursul din 21 august, este ideea unităţii poporului, care este însă înţeles într-un termen foarte larg, care cuprinde inclusiv minorităţile naţionale:Noi, cu toţii, români, maghiari, germani, oameni de toate naţionalităţile, avem acelaşi destin, aceeaşi năzuinţe:făurirea comunismului în patria noastră, şi suntem hotărâţi, într-o unitate deplină, să asigurăm înfăptuirea acestui ideal.[19]
NOTE
[1]***, Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, Editura Politică, Bucureşti 1965, p.79.
[2]Ibidem, pp.735-737.
[3]Scânteia, 13 august 1969.
[4]Pentru detalii privind Securitate în 1968 vezi:Elis Neagoe-Pleşa, 1968-anul reformării agenturii Securităţiiîn Caietele CNSAS, numărul 1, 2008, pp.9-22.
[5]Pierre Du Bois, Ceauşescu la putere. Anchetă asupra unei ascensiuni politice, traducere de Ioana Ilie, Editura Humanitas, Bucureşti 2008, pp.140-142.
[6]Ceauşescu apare astfel, de exemplu, în:Magazin Istoric, nr.5, mai 1971, pp.2-3;Magazin Istoric, nr.8, august 1974, pp.2-3;Magazin Istoric, nr.5, mai 1976, pp.2-3;Magazin Istoric, nr.12, decembrie 1979, pp.2-3;Magazin Istoric, nr.12, decembrie 1977, pp.2-3.
[7]Scânteia, 13 august 1969.
[8]Scânteia, 5 noiembrie 1965.
[9]Scânteia, 28 august 1968.
[10]Magazin Istoric, nr.7-8, iulie-august 1969, p.9.
[11]Cuvânt la adunarea populară din capitală în Piaţa Palatului Republicii, 21 august 1968 în Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvârşirii construcţiei socialiste, volumul III (ianuarie 1968-martie 1969), Editura Politică, Bucureşti 1969, p.418.
[12]Pentru Teza Golîţin, cea mai cunoscuta teorie, vezi:Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, traducere de Camelia Diaconescu, Bucureşti 2011, pp.327-332.
[13]Scânteia, 21 august 1972;Scânteia, 21 august 1973.
[14]Scânteia, 15 septembrie 1970.
[15]Contemporanul, nr.2 din 16 iulie 1982 apud Anneli Ute Gabany, Cultul lui Ceauşescu, traducere de Iulian Vananu, Editura Polirom, Iaşi 2003, p.39.
[16]Cronica, nr.2 din 10 decembrie 1982 apud Anneli Ute Gabany, op.cit., pp.63-64.
[17]Mircea Maliţa, Personalitate proeminentă a vieţii politice internaţionaleîn Era Socialistă, numărul 2, 1978, p.26 apud Pierre Du Bois, op.cit., pp.147-148.
[18]Cuvânt la adunarea populară din capitală în Piaţa Palatului Republicii, 21 august 1968 în Nicolae Ceauşescu, op.cit, , p.416.
[19]Ibidem, p.417.