12 aprilie 1457 – ziua în care Ștefan cel Mare a fost aclamat domn al Moldovei

Fiu al lui Bogdan al II-lea, Ștefan cel Mare a fost aclamat domn al Țării Moldovei, la 12 aprilie 1457, după ce a reușit să-l învingă pe ucigașul tatălui său, Petru Aron.

Bogdan al II-lea Vodă (1449-1451), cel mai destoinic dintre fiii lui Alexandru cel Bun, după ce i-a învins pe poloni, care veneau cu un alt pretendent, în codrii Crasnei din județul Vaslui, a fost asasinat la o nuntă chiar de fratele său, Petru Aron, la 16 octombrie 1451. Petru Aron a ocupat de trei ori tronul Moldovei (1451-1452, 1454-1455, 1455-1457), fiind primul domnitor moldovean care a plătit tribut Imperiului Otoman, aflat în expansiune în bazinul Mării Negre. 

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, venind din Țara Românească. El a înaintat spre Suceava de-a lungul văii Siretului, însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, formată din moldoveni din Țara de Jos și circa o mie de munteni trimiși de Vlad Țepeș.

Surprins de această acțiune, Petru Aron a strâns în grabă un număr similar de oșteni și l-a atacat pe Ștefan la Doljești, la 12 aprilie 1457. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare, dar a fost din nou înfrânt și silit să ia calea exilului, în Polonia.

În urmărirea lui Petru Aron, refugiat în sudul Poloniei vecine, Ștefan a organizat mai multe expediții în această zonă în 1457-1458. În cele din urmă, Ștefan a încheiat la 4 aprilie 1459 un tratat cu doi demnitari poloni de graniță (palatinii Rusiei Mici și ai Podoliei) în tabăra de pe fluviul Nistru de la Overhăleuți. Prin acest document obține plecarea rivalului său de la granița Moldovei, recunoașterea sa ca domn și protecția regelui polon Cazimir al IV-lea. 

În schimbul acceptării ca suzeran a regelui polon, a stăpânirii acestuia asupra cetății de graniță Hotin (azi în regiunea Cernăuți din Ucraina) și a acordării de ajutor acestuia împotriva „păgânilor” (tătarilor). Printr-o convenție încheiată cu solii „de frunte” ai regatul polon, la 2 martie 1462, la Suceava, Ștefan va recupera și Hotinul, ocupat de vecinii din nord în 1436, în perioada de criză politică internă de după moartea domnitorului Alexandru cel Bun (1432-1457). De asemenea, se angaja să-l ajute pe rege „împotriva oricărui neprieten”, jurându-i credință acestuia „după vechile obiceiuri ale domnilor moldoveni”, și să realipească Moldovei orice teritoriu înstrăinat, aluzia făcând trimitere la cetatea dunăreană Chilia, aflată în posesia Ungariei.

Petru Aron, refugiat în Transilvania

Relațiile dintre Ștefan cel Mare și regele Ungariei, Matei Corvin, au devenit extrem de tensionate după ce Petru Aron s-a refugiat în Transilvania, în 1460, fapt ce l-a determinat pe Ștefan să organizeze mai multe incursiuni militare la Vest de Carpați. Dar, cel mai important motiv de dispută a fost cetatea Chilia, cedată de Petru al II-lea, domnul Moldovei, lui Iancu de Hunedoara, în 1448.  

În iunie 1462, susținut de flota otomană, Ștefan a asediat fără succes cetatea dunăreană Chilia, azi în Ucraina, pe care o va cuceri în cele din urmă la 23-24 ianuarie 1465, cu sprijin polonez. Apoi în 1467 a susținut revolta eșuată a ardelenilor împotriva regelui maghiar Matei Corvin. 

Regele Ungariei a reacționat atacând Moldova în noiembrie, pentru a-l înscăuna ca vasal pe fugarul Petru Aron. După ce au trecut prin pasul Oituz, armata maghiară condusă personal de Matei Corvin, cu un efectiv estimat între 20.000 și 40.000 de soldați, a înaintat spre Suceava pe valea Siretului. Invadatorii au incendiat Trotușul și Romanul, dar Ștefan i-a învins în luptă sângeroasă de la Baia, la 14-15 decembrie 1467. 

În cursul acestei campanii Ștefan s-a confruntat cu numeroase defecțiuni boierești pe câmpul de luptă, regele maghiar fiind înștiințat în ultima clipă de atacul-surpriză de noapte al moldovenilor. După retragerea ungurilor, care au fost nevoiți să-și îngroape artileria, divergențele cu boierii s-au amplificat într-o revoltă a acestora în sudul țării. Înfrângerea rebelilor s-a soldat cu decapitarea 20 de mari boieri și tragerea în țeapă a 40 de mici boieri. 

În anul următor, ca urmare a demersului nobililor poloni pe lângă cei maghiari, Matei Corvin a renunțat la o plănuită campanie de revanșă.  

În sfârșit, în 1469, spătarul Filip Pop a atacat scaunele secuiești (unități administativ-teritoriale autonome – n.r.) din Ardeal și l-a capturat pe Petru Aron, care a fost executat.

Foto sus: Instagram / Muzeul Național al Bucovinei