10 lucruri de ştiut despre... Vânătorii de Munte
Trupele de vânători de munte din România şi-au câştigat în cel de-Al Doilea Război Mondial o reputaţie şi o faimă greu de egalat în rândul adversarilor. Iată 10 lucruri de ştiut despre vânători de munte:
- Batalioanele si brigăzile de vânători de munte sunt structuri militare specializate în ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos-împădurit, acţionând în subordinea Corpului de armată de arme întrunite. Ele duc acţiuni de luptă ofensive sau de apărare, atât independent, cât si-n cooperare cu alte trupe, în teren muntos-împădurit, greu accesibil, acolo unde celelalte arme nu pot acţiona.
- La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General prin Ordinul nr. 294, a decis ca Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în "Corpul Vânătorilor de Munte", organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanti.
- În Primul Război Mondial, trupele de vânători de munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul Vânătorilor de Munte.
- La 3 decembrie 1916, , vânătorii de munte si-au început marsul pe jos spre garnizoana Târgu Neamt, au parcurs aproape 500 de km. Si au ajuns la destinatie la 3 ianuarie 1917. Botezul focului pentru vânătorii de munte a venit în urma luptelor de la Cireşoaia si Coşna (11 august 1917).
- În anul 1923 s-au înfiintat primele două mari unităti de vânători de munte-D.1 V.M. la Brasov şi D. 2 V.M. la Bistriţa. Poziţia acestora în cadrul sistemului militar românesc s-a consolidat, s-au pus bazele instrucţiei la munte şi s-au adoptat norme, reguli şi principii privind lupta în munţi.
- Acoperirea frontierei de nord a României şi participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial în cele două campanii militare din est şi din vest, a constituit examenul cel mai dur din întreaga istorie a trupelor de munte. Drumul lor a însemnat parcurgerea unui spaţiu de peste 3000 de km. adâncime, din România până în Kuban şi din Kuban până în Cehoslovacia. Spaţiul parcurs a însemnat tranzitarea prin luptă a teritoriilor a şapte state, aflându-se permanent în prima linie.
- Al Doilea Război Mondial a curmat viaţa a 74.208 vînători de munte, ale căror morminte se găsesc presărate pe tot drumul de luptă, din nordul României, în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea, Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia.
- După cel de-Al Doilea Război Mondial a urmat o perioadă mult mai grea pentru vânătorii de munte, o confruntarea cu un adversar mult mai puternic, "aliatul sovietic" care îşi propusese lichidarea acestor trupe de elită. În perioada 1946-1961, trupele de vânători de munte au fost restructurate, ajungându-se la 14 aprilie 1961, la desfiinţarea şi ultimei structuri de Vânători de Munte, Brigada 2 Vânători de Munte.
- Din anul 1964, prin ordin al Ministerului Apărării Nationale s-au reînfiintat Brigăziile de Vânători de Munte.