10 lucruri de ştiut despre... Titlurile nobiliare

În secolul în care trăim purtătorii de titluri nobiliare sunt puţini şi sunt priviţi cu respect, admiraţie şi curiozitate de către ceilalţi. Titlurile nobiliare au o veche tradiţie, existând mai multe procedee prin care au fost dobândite. Iată zece lucruri despre titlurile nobiliare, care sunt acestea, cum au fost dobândite şi ce origini au.

• Cele mai vechi titluri nobiliare, cu origine romano-barbarică datează din secolele X-XIII, epocă în care ele erau legate de exercitarea unor drepturi sau puteri feudale.
• Primul titlu nobiliar, răspândit în perioada barbară, contele, provenea din aşa-numitul comes sau însoţitor al împăratului.
• Vicontele a apărut la franci, limitându-se până în secolul al X-lea, la rolul de locţiitor al contelui.
• În secolul al IX-lea, în organizarea Imperiului Carolingian, marchizul avea un rol bine definit de administrarea unui teritoriu de graniţă şi, mai târziu, de căpetenie peste mai multe comitate.
• În secolul al VI-lea, în Italia bizantină şi longobardă, ducele era o persoană oficială cu însărcinări civile şi militare.
• În perioada francă, ducele dispare, fiind înlocuit cu contele, reapărând la sfârşitul secolului al XIV-lea.
• În urma naşterii sau a renaşterii oraşelor au apărut titlurile nobiliare ale patriciatului din republicile aristocratice, ca Genova, Veneţia sau ale decurionatelor din oraşele mai mici.
• Mai târziu, în perioada senioriilor, titlurile nobiliare erau conferite de mari vasali ai imperiului şi de vicarii imperiali.
• Începând cu secolul al XV-lea, s-au răspândit titlurile nobiliare pur onorifice, acordate prin diplome sau scrisori de învestire din partea împăraţilor, papilor, regilor, principilor şi municipalităţii.
• În ordinea crescătoare a importanţei lor, titlurile nobiliare sunt:nobil, cavaler (titlu ereditar), baron, viconte, conte, marchiz, duce, prinţ.
• În Marea Britanie, titlul de prinţ este purtat numai de membrii familiei regale.
• Termenul de baron le revenea la început celor mai importanţi dintre feudali şi, odată cu prăbuşirea sistemului medieval, s-a redus la o semnificaţie pur onorifică, fără legătură cu ceea ce însemnase anterior.
• Termenul de prinţ a fost mult timp folosit pentru a-l defini pe acela care deţinea puterea suverană şi, mai târziu, era sinonim cu monarhul.
• Prinţii electori din Sfântul Imperiu Roman îl alegeau pe împărat;prinţii de sânge erau aceia care făceau parte din familia regală;prinţul moştenitor este primul dintre fii pretendenţi la tron;prinţul consort este soţul reginei când el însuşi nu este asociat la guvernare.