10 lucruri de ştiut despre... Palatul Telefoanelor

Simbol al modernismului şi al everfescenţei economice din perioada interbelică, Palatul Telefoanelor din capitală a reprezentat un punct de cotitură al arhitecturii bucureştene, fiind o prezenţă constantă în imaginile de epocă surprinse pe Calea Victoriei. În prezent, prin semnficaţiile sale istorice şi arhitecturale, a devenit un reper al viziunii despre vechiul oras. Iată 10 lucruri de ştiut despre  Palatul Telefoanelor: 

Pe locul clădirii s-a aflat terasa Oteteleşteanu, una dintre cele mai căutate grădini din oraş, de la sfârşitul secolului XIX. Aceasta era frecventată de nume importante ale culturii româneşti precum Şt. O. Iosif, George Coşbuc sau Ion Minulescu.

 În 1931, vechea terasă (care îşi pierduse farmecul de odinioară) este cumpărată de Societatea de Telefoane care intenţiona să îşi ridice sediul în acest spaţiu central.

Proiectul noii clădiri a fost încredinţat unei echipe de 3 arhitecţi străini:Louis Weeks, Algz van Saanen şi Walter Froy.

Stilul ales pentru Palatul Telefoanelor era cel modern, cunoscut apoi drept Art-Deco. Alegerea nu era una întâmplătoare:telefonul era considerat un simbol al progresului, al încrederii în viitor, iar acest stil arhitectural transmitea, la acea vreme, aceleaşi idei.

Palatul Telefoanelor a fost una dintre primele clădiri din capitală construită pe schelet de oţel, lucrare realizată de Uzinele şi Domeniile de Fier de la Reşiţa.

Imobilul a fost finalizat şi inaugurat în 1934, apariţia sa în peisajul arhitectural bucureştean stârnind proteste în epocă, dar care au dispărut mult mai repede decât în cazul altor clădiri similare. Spre exemplu, în privinţa blocului Patria de pe bulevardul Magheru (creaţie a lui Horia Creangă), inaugurat cu un an înainte, atitudinea a fost una mult mai dură:unii bucureşteni preferau să traverseze strada decât să treacă pe lângă acea clădire.

Noua clădire avea o înălţime de 52, 5 metri, fiind până la construcţia Hotelului Intercontinental cel mai înalt imobil din Bucureşti.

În 1939, după asasinarea lui Armand Călinescu la Podul Cotroceni, echipare legionară condusă e Miţi Dumitrescu a venit la Palatul Telefoanelor pe care l-au ocupat, au întrerupt emisia şi au difuzat anunţul “pedepsirii” unuia dintre cei consideraţi responsabili pentru moartea lui Corneliu Zelea Codreanu.

În zilele senine, terasa Palatului Telefonalor era unul din puţinele locuri din Bucureşti, de unde se puteau vedea munţii.

Clădirea nu a fost lovită în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Monial (sansa pe care Teatrul National de alaturi nu a avut-o) si a rezistat cutremurelor din 1940, 1977, 1986 si 1990.

Între 1995 – 2005 Palatul Telefoanelor a trecut printr-un proces de consolidare care a fost considerat a fi cel mai amplu derulat in Bucureşti după 1989. În timpul lucrărilor, activităţile în interiorul clădirii au continuat.

Faţă de aspectul iniţial, clădirea a fost lărgită prin supraînălţarea corpului din spate (de la 2 la 4 etaje) şi prin adăugarea unor noi spaţii turnului principal.