10 lucruri de ştiut despre ... Bursă
În plină criză financiară, unul dintre cuvintele pe care îl auzim cel mai des, pe lăngă bani, tăieri şi creşteri este bursa. Valorile de la bursă pot da tonul pieţei sau sunt direct afectate de aceasta. Iată zece lucruri despre cum a apărut ea şi care este istoria bursei.
- În funcţie de obiectul de negociere al acesteia, bursa poate fi de valori, organizată pentru negocierea de titluri publice sau private şi de valută sau cea de mărfuri.
- Caracteristicile contractărilor realizate de bursă s-au definit progresiv începând cu secolul al XV-lea, datorită activităţii cămătarilor medievali şi a negustorilor.
- Denumirea însăşi îşi are originea în operaţiunile de vânzare-cumpărare care aveau loc în secolul al XVI-lea la Bruges, în Flandra, în palatul familiei de bancheri Van der Bursen.
- Bursa a devenit locul de întâlnire a negustorilor şi, în general, termenul a început să indice operaţiunile înseşi cu mărfuri, valută, titluri.
- Între secolele XVI şi XVII marile oraşe europene, ca Anvers, Lyon, Amsterdam, Londra, Paris, s-au dotat cu clădiri destinate în mod special tranzacţiilor bursiere.
- În cursul secolului al XIX-lea, o dată cu afirmarea industrializării, bursele s-au impus ca centre de întânire între cererea şi oferta de capital şi s-a produs definitiva separare între bursa de valori şi cele destinate schimbului de mărfuri.
- Bursele din principalele oraşe italiene au luat naştere, cu excepţia celei de la Trieste, în secolul al XIX-lea.
- Bursa de la Milano a căpătat prioritatea tratativelor, în concordanţă cu dezvoltarea economică şi financiară de neegalat atinsă de acest oraş.
- În momentul izbucnirii Primului Război Mondial, bursa de la Paris şi cea de la Londra au cedat în schimb supremaţia afacerilor celei din New York, care îşi ia numele de la strada pe care este situată, Wall Street.
- În perioada interbelică bursei de la New York i se alătură, ca importanţă, bursele de la Frankfurt şi Tokio.