Calendar 6 iulie: 1600 - Mihai Viteazul s-a intitulat „domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”
1189 - Richard I „Inimă de Leu” a devenit rege al Angliei.
1413 - Prima mențiune documentară a Episcopiei Rădăuților.
1415 - Condamnat pentru erezie, reformatorul religios ceh Jan Hus a fost ars pe rug.
1483 - Richard al III-lea a fost încoronat rege al Angliei.
1535 - Sir Thomas More a fost executat pentru trădare împotriva regelui Henric al VIII-lea al Angliei.
1600 - Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hrisov „domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei", confirmând documentar prima unire politică a celor trei țări române, eveniment care a fost realizat de facto la sfârșitul lunii mai 1600.
Mihai Viteazul se afla la apogeul puterii sale. Dar tocmai această putere pe care o acumulase va reprezenta în ultimă instanță și cauza principală a prăbușirii sale . În plan extern și-i făcuse pe toți dușmani. Polonia nu putea accepta pierderea Moldovei, habsburgii nu doreau domnia lui Mihai în Transilvania pe care o doreau pentru ei, iar generalul austriac Basta, un om lipsit de caracter și orgolios îl ura din tot sufletul pe domnul muntean. Nobilimea maghiară din Ardeal nu se putea împăca cu domnia unui principe „valah“, care adusese cu el și boieri români de peste Carpați pentru a le încredința demnități în Principatul transilvan. Dincolo de marile sale succese militare, situația lui Mihai Viteazul rămânea fragilă din cauza precarității mijloacelor sale financiare.
1762 - Țarul Petru al III-lea al Rusiei a fost asasinat, ca urmare a conspirației conduse, cel mai probabil, chiar de soția sa, care i-a succedat la tron, devenind ţarina Ecaterina a II-a (n. 1728).
1785 - Dolarul american a fost ales ca monedă a Statelor Unite ale Americii. A fost prima dată când un stat a adoptat un sistem de monedă zecimal.
1796 - S-a născut țarul Nicolae I al Rusiei (d. 1855).
1832 - S-a născut împăratul Maximilian I al Mexicului (d. 1867).
1885 - Savantul francez Louis Pasteur a folosit pentru prima dată vaccinul antirabic. Pacientul a fost Joseph Meister, un băiat care a fost mușcat de un câine turbat.
1907 - S-a născut pictorița mexicană Frida Kahlo (d. 1954).
1919 - Dirijabilul englezesc R34 a aterizat la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor.
1962: A murit scriitorul american William Faulkner (n. 1897).