Calendar 25 ianuarie: 1947 - Al Capone, cel mai faimos gangster american, a murit la vârsta de 48 de ani
41 - După o noapte de negocieri, Claudius a fost acceptat ca împărat roman de către Senat.
1475 - Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a trimis o scrisoare circulara principilor din Europa anunţându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui (10 ianuarie).
1554 - A fost fondat oraşul São Paulo din Brazilia.
1673 - Nicolae Milescu a alcătuit, în limba slavonă „Cartea profeţiilor", operă dedicată scopurilor politice.
1755 - La sugestia lui Mihail Vasilievici Lomonosov, printr-un decret al împărătesei Elisabeta I, a fost înființată prima universitate din Rusia, în prezent Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov.
1859 - Alexandru Ioan Cuza l-a numit pe Ioan Alexandru Filipescu prim-ministru al Ţării Româneşti.
1864 - A fost inaugurat Spitalul Colentina din Bucureşti.
1919 - Preşedintele SUA, Woodrow Wilson (1913-1921), a propus la Conferinţa de pace de la Paris crearea Ligii Naţiunilor.
1924 - Au început primele Jocuri Olimpice de Iarna în Franţa, la Chamonix.
1947 - Al Capone, cel mai faimos gangster american, a murit la vârsta de 48 de ani (n. 1899).
Poreclit "Scarface" din cauza cicatricilor de pe faţă, urme ale unor confruntări violente, şi "The Big Fellow" din cauza poziţiei lui de conducător de bandă, Al Capone a devenit un simbol al gangsterismului american. Și-a început afacerile la 14 ani, când s-a mutat în Chicago. Era recunoscut pentru tendințele sale sociopate și pentru temperamentul său foarte dificil. A condus adevarăte industrii de trafic cu alcool, jocuri de noroc, prostituție și alte operațiuni ilegale în Statele Unite. Una dintre cele mai mari operațiuni s-a desfășurat de Sfântul Valentin, în 1929, când și-a eliminat aproape toți inamicii într-o singură zi.
Condamnat la 11 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, pedeapsă ispășită în cea mai mare parte în faimoasa închisoare Alcatraz, Capone a fost eliberat în noiembrie 1939, datorită sănătății precare. Ultimii ani ai vieţii i-a petrecut în Florida, bolnav de neurosifilis.
1949 - Au fost acordate primele premii Emmy.
1949 - A fost creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) de către ţările central şi est–europene, satelite ale Rusiei.
2018 - A murit istoricul Neagu Djuvara.