Calendar 23 septembrie: 1386 - Mircea cel Bătrân a devenit domn al Țării Românești, după moartea fratelui său, Dan I

📁 Calendar
Autor: Redacția

63 î.Hr. - S-a născut împăratul roman Augustus, întemeietorul Imperiului (d. 14).

1122 - Concordatul de la Worms a fost încheiat între trimișii papei Calixt al II-lea și împăratul Henric al V-lea al Sfântului Imperiu Roman. Înţelegerea a pus capăt luptei de investitură între papă și împărat.

1215 - S-a născut hanul mongol Kublai (nepot al lui Ginghis Han), împărat al Chinei începând din 1271, întemeietorul dinastiei Yuan (d. 1294).


1386 - Mircea cel Bătrân a devenit domn al Țării Românești, după moartea fratelui său, Dan I.

Mircea a fost fiul lui Radu I și frate, se pare vitreg, cu Dan I. Istoricii încă nu au căzut de acord dacă cei doi frați au aceeași mamă. Potrivit cronicilor, Dan ar fi fost fiul lui Radu I și al Doamnei Ana, iar Mircea și fratele său Staicu, fiii născuți de a doua soție a lui Radu, pe nume Calinichia. Unii istorici susțin că ar fi aceeași persoană, dar al doilea nume ar fi fost luat de Doamna Ana cu ocazia călugăririi.

În 1386 Dan I, care a ajuns domnitor al Țării Românești cândva între 1383 și 1385, a intrat în conflict cu Ivan Șișman, țarul bulgar de la Târnovo, probabil din cauza disputei acestuia cu unchiul său, țarul Strațimir de la Vidin. Potrivit unei cronici bulgărești, Dan I ar fi murit în 23 septembrie 1386 asasinat de bulgarii lui Șișman. De obicei istoricii contestă rolul lui Mircea în asasinarea fratelui său, probabil pentru a nu-i știrbi aura pozitivă cu care a intrat în conștiința istorică a românilor.

Ceea ce este cunoscut în secolul al XV-lea ca fiind conflictul dintre Dănești și Drăculești a fost de fapt o dispută pentru tron între urmașii lui Mircea și cei ai lui Dan I. Vehemența conflictului dintre cele două ramuri ale dinastiei Basarabilor și-ar putea găsi o explicație în începuturile violente, respectiv în posibila asasinare a lui Dan I de către Mircea cel Bătrân.

1602 - Radu Şerban, domnul Ţării Românești, a învins la Teișani, pe valea râului Teleajen, oastea tătarilor condusă de Hanul Gazi Ghirai.

1846 - Astronomul german Johann Galle a observat pentru prima oară planeta Neptun, de la Observatorul astronomic din Berlin. El a confirmat astfel existența acestei planete, descoperită anterior, prin calcule matematice, fără observație directă, de astronomul francez Urbain Le Verrier și de astronomul britanic John Couch Adams.

1905 - Norvegia și Suedia au semnat „tratatul de la Karlstad”, dizolvând pașnic Uniunea între cele două ţări.

1923 - Reprezentanți ai poliției din 20 de țări s-au reunit la Viena pentru a lansa Organizația de Poliție Criminală Internațională – Interpol.

1930 - S-a născut muzicianul american Ray Charles (d. 2004).

1939 - A murit psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (n. 1856).

1963 - Georges Paques, șef adjunct al serviciului de presă al NATO, a fost arestat pentru spionaj în favoarea URSS.

1973 - Fostul președinte argentinian Juan Perón a revenit la putere.

1973 - A murit poet chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971 (n. 1904).

Mai multe