Calendar 13 septembrie: 1913 - Aurel Vlaicu a murit în apropiere de Câmpina, după ce avionul său s-a prăbușit în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați

📁 Calendar
Autor: Redacția

533 - Bătălia de la Ad Decimum: Generalul bizantin Belizarie l-a învins pe regele vandal Gelimer, lângă Cartagina, și a început recucerirea Africii de nord-vest de către bizantini.

1501 - Michelangelo a început lucrul la statuia lui David.

1541 - După trei ani de exil, Jean Calvin s-a întors la Geneva pentru a reforma biserica sub corpul unei doctrine cunoscute sub numele de calvinism.

1584 - În Spania, a fost finalizată construcția mănăstirii El Escorial, cea mai mare clădire a Renașterii.

1598 - A murit regele Filip al II-lea al Spaniei (n. 1527).

1724 - A avut loc slujba de sfințire a Mănăstirii Văcărești, ctitorie a familiei Mavrocordat. A fost cel mai valoros ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc și cea mai mare mânăstire din Balcani. Ca urmare a activității de „sistematizare teritorială urbană și rurală” inițiată în 1974 prin Legea nr. 58, în decembrie 1984 întregul ansamblu al Mănăstirii Văcărești a fost dărâmat.

1848 - Bătălia din Dealul Spirii: O companie de pompieri a încercat o ultimă tentativă de apărare a Revoluției de la 1848 din Ţara Românească împotriva intervenției otomane.

1899 - S-a născut Corneliu Zelea Codreanu, liderul și fondatorul Gărzii de Fier (d. 1938).

1913 - Aurel Vlaicu a murit în apropiere de Câmpina, după ce avionul său s-a prăbușit în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați.

În septembrie 1913, Aurel Vlaicu îşi propune să realizeze un zbor în premieră, în care să traverseze Carpaţii, dorind să devină astfel „Vulturul Carpaţilor.” A plecat în ziua de 13 septembrie din Bucureşti îndreptându-se spre Ploieşti, unde a aterizat pentru alimenterea avionului. A decolat, a trecut de Câmpina, având în faţă piscurile Carpaţilor. Realizând, probabil, că aeroplanul nu se va putea înălţa suficient, Vlaicu a întors aparatul spre Câmpina, cu intenţia de a ateriza în apropierea şoselei, pentru a fi văzut de cei care îl însoţeau. La marginea satului Băneşti, însă, s-a prăbuşit din înălţime. Nici azi nu se cunosc cauzele prăbuşirii, în urma căreia inventatorul român s-a stins din viaţă. Visul lui Aurel Vlaicu de a trece în zbor Carpaţii s-a întrerupt aici.

1940 - Al Doilea Război Mondial: Italia a invadat Egiptul.

1996 - Rapperul american Tupac Shakur (Lesane Parish Crooks - pe numele lui real) a murit, la 6 zile după ce a fost împușcat în Las Vegas (n. 1971).



Mai multe