Calendar 12 octombrie: 1960 - Nikita Hrușciov a lovit cu pantoful în masă la ONU, înfuriat de o afirmație a unui lider filipinez

📁 Calendar
Autor: Redacția

1449 - Bătălia de la Tămășeni. Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, a devenit domn al Moldovei, cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara.

1492 - Cristofor Columb a acostat în Insulele Bahamas, crezând că a ajuns în Asia de Est și nerealizând că a ajuns în apropierea coastelor Americii.


1777 - Domnul Moldovei Grigore al III-lea Ghica a fost ucis pentru că s-a împotrivit cedării Bucovinei.

1810 - Primul Oktoberfest: Cetățenii din München au fost invitați sărbătorească nunta prințului Ludwig I al Bavariei cu prințesa Therese von Sachsen-Hildburghausen.

1822 - Pedro I a devenit primul împărat al Braziliei.

1870 - A murit generalul american Robert Lee, comandantul armatei sudiste în timpul Războiului de secesiune (n. 1807).

1894 - S-a născut principesa Elisabeta a României, fiica Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria (d. 1956)

1910 - Sarcofagul cu rămășițele împăratului romano-german Otto al III-lea (980-1002) a fost descoperi în catedrala din Aachen.

1915 - Asistenta medicală britanică Edith Cavell a fost executată de germani pentru că a ajutat trupele Antantei să se retragă din Belgia.

1931 - A fost inaugurat statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, situată pe vârful muntelui Corcovado, la o altitudine de 700 de metri.


Foto: Donatas Dabravolskas / Wikimedia Commons

1935 - S-a născut tenorul italian Luciano Pavarotti (d. 2007).


1944 - Municipiul Oradea a fost eliberat de către unități militare românești și sovietice, de sub ocupația maghiară fascistă.

1949 - S-a născut teroristul Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub pseudonimul Carlos Şacalul.

1960 - Liderul sovietic Nikita Hrușciov a lovit cu pantoful în masă la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, înfuriat de o afirmație a unui lider filipinez despre politica sovietică Uniunii Sovietice în Europa de Est.

Hruşciov a fost considerat de către inamicii săi din Uniunea Sovietică drept un lider necioplit şi necivilizat, care avea reputaţia de a întrerupe vorbitorii pentru a-i insulta. Este binecunoscut episodul cand Hrusciov a întrerupt Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite din septembrie-octombrie 1960 bătând cu pumnul în masă (spunându-se chiar că s-a şi descălţat si a lovit si cu pantoful in masa) şi ţipând în limba rusă în timpul discursurilor. Pe 29 septembrie 1960, Hruşciov a întrerupt de două ori discursul premierului britanic Harold Macmillan prin ţipete şi prin lovirea cu pumnul a mesei. Imperturbabilul Macmillan a spus fraza celebră: "Aş dori să mi se traducă asta, dacă a vrut să spună ceva."

La sediul ONU, două săptămâni mai târziu, Lorenzo Sumulong, delegatul filipinez, l-a întrebat pe Hruşciov cum poate încrimina imperialismul capitalist occidental, atâta vreme cât URSS-ul făcea un lucru similar în Europa Răsăriteană. Hruşciov s-a înfuriat şi i-a spus lui Sumulong că este "o jigodie şi un lacheu al imperialiştilor", după care şi-a scos un pantof din picior şi a făcut o mişcare ca şi cum ar fi bătut cu el în masă.

Hrusciov nu se delimita la un altfel de comportament nici faţă de propriile cadre. Proceda la reorganizări şi numiri după bunul plac, motivând că astfel se asigura îmbunătăţirea muncii de partid şi de stat. Afişînd un aer de stăpân, el se purta tot mai grosolan cu cadrele, le jignea la fiecare pas, le muta dintr-un loc în altul sau pur şi simplu le destituia. Cel care criticase cultul personalităţii lui Stalin, devenise el însuşi un dictator în propriul partid.

Mai multe