Calendar 12 mai: 113 - A fost inaugurată Columna lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc

📁 Calendar
Autor: Redacția

113 - A fost inaugurată Columna lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc.

Columna lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc (60-129 d.Hr.), a fost inaugurată la 12 mai 113 d.Hr. în Forul lui Traian, la Roma, situată fiind în spatele clădirii Basilica Ulpia, între cele două biblioteci, una pentru lucrările de limbă greacă şi cealaltă pentru cele latine. Columna a fost sculptată în marmură de Carrara şi înălţată pe un piedestal decorat la colţuri cu vulturi purtând festoni. Pe suprafeţele postamentului apar arme dace în basorelief, în timp ce o coroană de lauri serveşte drept tor (mulură rotundă, cu profilul convex, situată la baza sau la capitelul unei coloane – n.r.). Acest monument este singurul bine păstrat în Forul lui Traian, în mijlocul unui câmp de ruine. 

Columna nu este doar o cronică figurată pentru imortalizarea războaielor daco-romane (101-102 şi 105-106 d.Hr.); ea a devenit, de asemenea, şi mormântul împăratului, aici fiind depusă cenuşa lui Traian, în anul 117, într-o urnă de aur care era amplasată într-o încăpere sepulcrală special amenajată în vestibul. Un al treilea motiv al ridicării monumentului e amintit în inscripţia – laconică, puţin deteriorată din pricina trecerii timpului, dar încă vizibilă – de deasupra intrării în interiorul Columnei: acela de a arăta cât de înalt era muntele care a fost săpat pentru a fi ridicate Forumul şi Columna.

124 de episoade din războaiele daco-romane şi peste 2.500 de personaje

Acest text lapidar şi modest se află, în mod evident, în contradicţie în raport cu măreţia şi splendoarea Columnei. Înălţimea totală a Columnei lui Traian, fără statuie, este de 39,83 m. Baza Columnei, fusul şi capitelul au împreună 29,78 m, adică aproximativ 100 picioare romane [1]. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, iar sus, de 1,25 m; înălţimea unui personaj este jos de 0,60 m, iar în partea de sus de 0,90 m. Diferenţa între sus şi jos este destinată pentru a compensa efectele de perspectivă. Banda sculptată prezintă o lungime de 200 m, iar relieful este sculptat pe 404 de dale suport de marmură, făcând parte din structura Columnei. Sunt reprezentate, în total, 124 episoade din războaiele purtate de romani împotriva dacilor şi mai mult de 2.500 de personaje.

La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul, de unde se poate urca, pe o scară interioară în spirală, spre vârful monumentului. Acolo se afla statuia împăratului Traian, dispărută în timp, şi care, în anul 1598, a fost înlocuită cu statuia de bronz a Sfântului Petru. Această scară este luminată cu ajutorul a 43 de mici deschideri rectangulare ce străpung destul de discret, din loc în loc, grosimea peretelui de marmură a Columnei.

Napoleon Bonaparte a vrut să mute Columna la Paris, în Place Vendôme

Din complexul arhitectural pe care îl reprezenta odinioară Forul lui Traian, singurul monument rămas intact este Columna.  În cursul Evului Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a accentuat din cauza faptului că o mare parte din preţioasele marmuri colorate au fost luate pentru a fi reutilizate la diferite construcţii şi în sculptura epocii. Columna lui Traian a fost salvată de un decret dat de Senatul roman, la 27 martie 1162, care pedepsea cu moartea pe oricine ar deteriora sau distruge acest monument lăsat de Roma imperială noului oraş sfânt. Această solicitudine a fost menţinută doar pentru Columna lui Traian, dar, din păcate, nu era prevăzută şi pentru alte zone ale Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în secolul al XVI-lea, pentru construcţia noilor biserici.

În perioada de apogeu a carierei militare şi politice a lui Napoleon Bonaparte, Columna lui Traian a fost pe punctul să fie demontată şi transportată la Paris pentru a fi înălţată în frumoasa Place Vendôme. Dar consilieri apropiaţi ai lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect, considerat prea costisitor. Astfel, pentru construcţia viitoarei Colonne Vendôme (în 1810) au fost comandate în străinătate materialele necesare pentru ridicarea ei la Paris. Iar Columna Traiană a rămas în continuare la Roma, pe locul ei iniţial.

1191 - Regele Richard I al Angliei s-a căsătorit cu Berengaria de Navara.

1364 - Universitatea Jagiellonă, una dintre cele mai vechi din Europa, a fost inaugurată prin carta regală emisă de regele Cazimir al III-lea al Poloniei.

1797 - Napoleon Bonaparte a cucerit Veneția.

1820 - S-a născut infirmiera britanică Florence Nightingale (d. 1910).

1907 - S-a născut actrița americană Katharine Hepburn (d. 2003).


1925 - Paul von Hindenburg a fost investit în funcția de președinte al Republicii de la Weimar.

1932 - La zece săptămâni după ce a fost răpit, copilul lui Charles Lindbergh a fost găsit mort în Hopewell, New Jersey, la doar câteva mile de casa familiei Lindbergh.

1935 - A murit mareșalul Józef Piłsudski, conducător de facto al celei de a Doua Republici Polone între anii 1926 - 1935 (n. 1867).

1965 - Nava spațială sovietică Luna 5 s-a prăbușit pe Lună.

1972 - Formația britanică The Rolling Stones a lansat „Exile On Main Street”, considerat cel mai bun album al lor.


1999 - A murit caricaturistul american Saul Steinberg (n. 1914).

Mai multe