Calendar 1 mai: 1890 - A fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii
305 - Sfârșitul primei tetrarhii: Împărații romani Dioclețian și Maximian au renunțat la demnitatea de auguști, locul lor fiind luat de Galerius și Constanțiu I.
1359 - Patriarhia din Constantinopol a recunoscut Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș.
1786 - La Teatrul Curții Imperiale din Viena, a avut loc premiera operei comice „Nunta lui Figaro”, W. A. Mozart.
1873 - A murit misionarul scoțian David Livingstone (n. 1813).
1890 - A fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii.
Ziua Internațională a Muncii sărbătorește lupta muncitorilor pentru reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore. În 1884, o federație sindicală americană (Federation of Organized Trades and Labor Unions) și-a stabilit obținerea acestui obiectiv până la la 1 mai 1886. Cum această dată se apropia și nu se obținuseră concesiile dorite de la patronate, sindicatele americane au decis declanșarea unei greve generale.
Pe 1 mai 1886, aproximativ 500 000 muncitori americani au participat la greve și proteste în cele mai mari orașe industriale din țară. Cele mai importante manifestații au avut loc la Chicago, unde au avut loc mai multe proteste, la care au participat circa 80.000 de muncitori.
Printre muncitorii care au participat la greva generală din 1 mai 1886 s-au numărat și cei de la Uzina de Mașini Agricole McCormick. Aceștia aveau o relație tensionată cu patronatul de mai mulți ani. Muncitorii au fost atacați de spărgătorii de grevă și de angajații unor firme de pază la protestele precedente, iar sindicaliștii fuseseră concediați încă din luna februarie 1886. Intervenția brutală a Poliției a condus la moartea a doi muncitori și la rănirea altora.
În 1888, American Federation of Labor (AFL) a hotărât să reia campania pentru reducerea programului de lucru. Sindicaliștii americani au ales ziua de 1 mai 1890, pentru intra în grevă pentru programul de lucru de opt ore.
Președintele AFL, Samuel Gompers, a scris Primului Congres al celei de a Doua Internaționale Socialiste, întrunit la Paris. El a informat despre planurile AFL și a propus o luptă internațională pentru programul de lucru universal de 8 ore.
Internaționala Socialistă a acceptat planurile lui Gompers și a adoptat o rezoluție prin care cerea o demonstrație internațională pentru ca muncitorii de pretutindeni să ceară program de lucru de opt ore. Congresul s-a raliat astfel planurilor sindicaliștilor americani și a adoptat ziua de 1 mai 1890 ca dată pentru această demonstrație. Ziua de 1 mai a fost aleasă și pentru a cinsti memoria victimelor grevelor din mai 1886 de la Chicago.
Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 1 mai 1890, prin demonstrații la care au participat muncitori din toată lumea, care au cerut reducerea programului zilnic de muncă la 8 ore.
Treptat, 1 mai a devenit zi sărbătoare în majoritatea țărilor din lume. În mod paradoxal, printre excepțiile notabile se se numără țara de origine a acestei sărbători. Statele Unite și Canada sărbătoresc Ziua Muncii (Labor Day în engleză sau Fête du Travail în franceză) în prima zi de luni din septembrie.
1919 - Guvernul sovietic și cel ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina.
1923 - S-a născut regizorul și desenatorul Ion Popescu-Gopo (d. 1989).
1941 - Filmul „Cetățeanul Kane”, regizat de Orson Welles, a avut premiera la New York.
1945 - Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist, și soția sa, Magda, s-au sinucis după ce și-au ucis cei 6 copii.
1967 - Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu.
1994 - Pilotul brazilian Ayrton Senna a murit în urma unui accident din petrecut în timpul Marelui Premiu al statului San Marino.
2004 - Cea mai mare extindere din istoria Uniunii Europene: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria au aderat la UE.
2011 - Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat la Vatican de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea.