A început a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova, care va dura până în iulie 1711
1710-A început a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova, care va dura până în iulie 1711.
1905-S-a născut criticul literar Petru Comarnescu, memorialist, traducător;autorul unor valoroase monografii de artişti români şi străini şi iniţiatorul grupării Criterion din care făceau parte M. Eliade, M. Vulcănescu, C. Noica (m. 27 noiembrie 1970).
1905-S-a născut actorul Nicolae Sireteanu:"Pasărea furtunii", "Răsună valea", "Pisica de mare" (m. 1963).
1923-A încetat din viaţă scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău), considerat precursor al suprarealismului (n.17 martie 1883).
1940-Generalul Ion Antonescu semnează, la Berlin, aderarea României la "Pactul Tripartit", încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia şi Japonia.
1953-A încetat din viaţă criticul literar Ilie Torouţiu, folclorist şi traducător, membru corespondent al Academiei Române (n. 17 iunie1888).
1976-A încetat din viaţă scriitorul francez André Malraux:"Condiţia umană" (n. 3 noiembrie 1901).
1997-România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului.
2002-A avut loc vizita preşedintelui SUA, George W. Bush, la Bucureşti. Preşedintele Bush şi-a început discursul rostit în faţa mulţimii adunate, în Piaţa Revoluţiei, adresând României invitaţia de a adera la NATO şi urându-i bun venit în Alianţă. "Cu mândrie vă invităm să aderaţi la NATO, această măreaţă alianţă a libertăţii. (...) Urăm bun venit României în NATO", a afirmat şeful administraţiei SUA, adăugând că alianţa dintre România şi SUA va fi una de durată.
2006-A decedat fostul spion rus Aleksandr Litvinenko, după ce a fost otrăvit cu poloniu.