Zeul Toth cu cap de babuin

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția
🗓️ 16 aprilie 2010

Statuia, care are o înălţime de peste patru metri, a fost descoperită împreună cu alte două statui mai mici, în timpul unor lucrări de drenaj din sudul complexului de la Luxor. Statuia datează din era celei de-a XVIII-a dinastii, ai cărei faraoni au domnit în Egiptul Antic din 1550 până în 1290 înainte de Hristos.

Ea a fost descoperită în apropiere de templul faraonului Amenhotep al III-lea. O altă statuie, din care arheologii au găsit doar partea superioară, îi reprezintă pe Amenhotep al III-lea şi pe zeul Horus, acesta din urmă având forma unui şoim.

Cercetătorii e­­­gip­­­­­teni au găsit, totodată, soclul unei statui a faraonului Amenhotep al III-lea din alabastru, dar şi o statuie din granit a faraonului Ramses al III-lea, care a domnit în Egipt în urmă cu aproximativ 3.000 de ani.

Mai multe