Yoko Ono primește ceasul lui John Lennon, furat după moartea artistului
Un ceas rar care a fost dăruit lui John Lennon de soția sa, Yoko Ono, și care a fost furat după moartea muzicianului nu aparține unui italian care l-a achiziționat de la o casă de licitații mulți ani mai târziu, a hotărât un tribunal din Elveția.
Decizia tribunalului federal confirmă două hotărâri anterioare pronunțate de instanțele din Geneva în 2022 și 2023. Aceasta încheie o bătălie juridică de ani de zile între Yoko Ono și un cetățean italian care trăiește în China și care a revendicat dreptul de proprietate asupra ceasului, informează Agerpres.
Ceasul Patek Philippe, cu o valoare estimată la 4 milioane de franci elvețieni (4,51 milioane de dolari), a fost un cadou oferit de artista japoneză Yoko Ono soțului său, fost membru al trupei The Beatles, la împlinirea vârstei de 40 de ani, în 1980, cu doar două luni înainte ca acesta să fie asasinat la New York.
Ceasul din aur de 18 carate poartă pe verso inscripția „(Just Like) Starting Over Love Yoko 10-9-1980 N.Y.C”, inspirată de un cântec pe care cei doi l-au compus împreună, se arată în declarația instanței.
Documentele instanței arată că ceasul a trecut de la un proprietar la altul după ce a șoferul turc al lui Ono și l-a însușit în 2006. El a susținut că a avut acordul lui Ono pentru a lua ceasul.
Odată ajuns în Turcia, ceasul a trecut din nou în alte mâini, în 2010, înainte de a fi vândut unei case de licitații germane, de unde a fost achiziționat de cetățeanul italian.
Yoko Ono a descoperit abia în 2014 că ceasul fusese furat, după ce o companie cu sediul în Geneva, la care italianul apelase pentru evaluarea valorii obiectului, l-a informat pe avocatul artistei.
Pe 8 decembrie 1980, viața lui John Lennon a fost curmată în fața clădirii în care locuia. În jurul orei 22:50, cântărețul britanic și soția sa, Yoko Ono, se întorceau la apartamentul lor din New York, moment în care Mark David Chapman, tânăr în vârstă de 25 de ani cu probleme psihice, l-a împușcat pe Lennon în spate de patru ori.
Lennon a fost dus la Urgențe în apropiere, dar a fost declarat mort la ora 23:07. Mai devreme în acea seară, Lennon îi dăduse un autograf lui Chapman. Asasinul artistului a pledat vinovat și a declarat că prin gestul său a dorit să atragă atenția asupra sa.
Foto sus: John Lennon şi Yoko Ono au petrecut, în martie 1969, şapte zile în pat în apartamentul prezidenţial de la Hotelul Amsterdam Hilton, protestând împotriva ”războiului şi a violenţei din lume” (© Eric Koch / Anefo / Wikimedia Commons)