VIDEO EXCLUSIV Călin Popescu Tăriceanu: „Monarhia constituţională sau republica parlamentară sunt mai bune decât actuala formă de guvernământ

📁 Monarhia în România
Autor: Redacția
🗓️ 25 octombrie 2011

Fostul premier declară într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” că invitarea Regelui în Parlament a reprezentat un gest de normalitate prin care România a putut arăta lumii că îşi respectă atât trecutul, cât şi viitorul. În opinia sa, mnarhia constituţională sau republica parlamentară ar fo forme de guvernământ care ar evita suprapunerea puterilor executive între preşedinte şi prim-ministru, aşa cum se întâmplă in prezent în România.

În plan politic, gestul nostru, al PNL, de a-l invita pe Rege în Parlament, reprezintă o atitudine de recunoştinţă şi de respect faţă de Rege şi faţă de instituţia monarhică. O instituţie care a avut o contribuţie istorică deosebită şi mă refer, atât la istoria mai veche, cât şi la istoria mai recentă de după 1990. Regele şi Casa regală s-au implicat foarte mult pentru a duce misiuni de diplomaţie externă pe lângă celelalte ţări unde există monarhii în Europa, în aşa fel încât demersurile nostre de integrare în NATO şi în Uniunea Europeană să fie încununate de succes.

Eu spun că o formă de guvernare mai bună decât cea de astăzi poate fi monarhia constituţională sau republica parlamentară. Sunt forme de guvernământ în care nu există o dublare a puterii executive cum există astăzi în România între Guvern şi Preşedinte.

Nu există posibilitatea interpretării după ureche a Constituţiei de cel care este ales vremelnic preşedinte, după cum, la noi, cel care reprezintă statul, nu este un factor de coagulare, ci de dezbinare. Monarhiile au evoluat după cum se poate vedea în toată Europa Occidentală, s-au adaptat la condiţiile politice şi sociale din ziua de astăzi. Conceptul de monarh absolut nu mai există astăzi, cel puţin în Europa”, afirmă Călin Popescu-Tăriceanu.

Imediat după discursul Regelui din Parlament, fostul premier a mărturisit pe holurile Casei Poporului că dacă românii ar considera că monarhia este o opţiune, el ar fi printre cei care ar susţine această posibilitate şi România ar funcţiona atunci aşa cum funcţionează celelalte monarhii constituţionale din Europa."România, în viitor, trebuie să producă o schimbare constituţională profundă şi să înţeleagă" că într-o democraţie parlamentară "Parlamentul e forul principal de dezbatere şi decizie". "Trebuie asigurată această condiţie minimală, trebuie readus Parlamentul la rolul lui esenţial. (...) Dacă românii vor considera că monarhia este o opţiune, eu aş fi unul care aş susţine o astfel de opţiune", a adăugat el.Tăriceanu a precizat că, în acest caz, "România ar funcţiona ca celelalte monarhii din Europa, în care Casa Regală este simbolul statului, şi nu un factor perturbator", iar "Parlamentul şi Executivul vor avea rolul de a lua deciziile importante"."România a ales un model politic nefericit care crează suprapuneri permanente" şi care "au dus la irosirea de energii", a adăugat fostul premier şi preşedinte al PNL.

Mai multe