VIDEO / Dezbaterea „Historia: Ce înseamnă vizita Patriarhului Rusiei la București? O sută de ani de la Revoluția bolșevică
Patriarhul Kiril al Rusiei participă la București la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou și sărbătoririi a zece ani de patriarhat ai Preafericitului Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vizita vine în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. În plan istoric mai larg, se implinesc o sută de ani de la preluarea puterii în Rusia de către partidul bolșevic al lui Vladimir Ilici Lenin, un moment care a schimbat istoria omenirii. Ce semnificații are această vizită bisericească la nivel înalt? Are conotații politice? Care este perspectiva istoricilor de astăzi despre Revoluția din Octombrie și despre relațiile româno-ruse de după 1917? Au răspuns la aceste întrebări, dar și la multe altele, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, profesorul Armand Goșu și istoricul Manuel Stănescu. O emisiune moderată de Ion M.Ioniță, redactor-șef Historia.