Vântul schimbării: relaţiile Cuba-Statele Unite ale Americii
Relaţiile dintre Statele Unite şi Cuba au o istorie complexă. Cele două state sunt cunoscute pentru că au avut multă vreme contacte tensionate. Când Fidel Castro a venit la putere în 1959, relaţiile dintre cele două state au escaladat rapid în controverse aprige, polemici pe chestiuni politice şi chiar crize internaţionale. Şi, deşi Cuba se află la numai 160 de kilometri de coasta Floridei, cele două naţiuni nu au avut relaţii diplomatice din 1961, şi au folosit Elveţia drep mediator oricând au avut nevoie să discute. Dar lucrurile par să se schimbe. Pe 13 aprilie, Preşedintele american Barack Obama a anunţat că va ridica restricţiile care au fost instaurate zeci de ani, permiţând americanilor cubanezi să îşi viziteze rudele din Cuba. Totuşi, nu şi-a exprimat şi intenţia de a înlătura embargoul economic de 47 de ani pe care SUA l-a impus naţiunii insulare.
Dar legăturile dintre Statele Unite şi Cuba îşi au originile mult înainte de venirea lui Castro la putere. În 1898, la sfârşitul războiului americano-spaniol, Spania, înfrântă, a cedat drepturile asupra coloniilor sale – printre care Cuba, Puerto Rico şi Guam – către Statele Unite, care, ulterior, a oferit independenţa Cubei, cu menţiunea că SUA ar putea interveni în afacerile noului stat dacă circumstanţele ar cere-o (stipulare care a fost înlăturată mai târziu). De asemenea, se stipula şi ca Statelor Unite să li se acorde un contract de închiriere permanent pentru baza navală cubaneză din Golful Guantanamo – prevedere care nu a fost eliminată. În următoarea jumătate de secol cele două ţări au cooperat, mai mult sau mai puţin, SUA ajutând la înăbuşirea revoltelor din Cuba şi investind mult în economia micului său vecin. Mafia americană a folosit Havana, capitala cubaneză, drept centru de conferinţe în 1946. Ernest Hemingway a trăit în Havana timp de 22 de ani;a scris romanul Bătrânul şi marea în vila sa din împrejurimile Capitalei.
Apoi a venit Revoluţia Cubaneză şi totul s-a schimbat. A fost nevoie de ani şi multe tentative, dar pe 1 ianuarie 1959, Fidel Castro şi gherilele sale au reuşit să răstoarne guvernul şi pe preşedintele Gen. Fulgencio Batista. Statele Unite – care l-au sprijinit pe Castro, impunând un embargou pe arme în 1958 împotriva guvernului lui Batista – au recunoscut imediat noul regim, deşi şi-au exprimat şi regretul pentru execuţia de către revoluţionari a peste 500 de suporteri ai lui Batista şi s-au arătat îngrijorate de tendinţele evident comuniste care se dezvoltau în rândul revoluţionarilor. Castro a făcut o vizită în SUA la numai trei luni de la instaurarea la putere, a făcut un tur al monumentelor din Washington şi s-a întâlnit cu vice-preşedintele Richard Nixon, tot timpul purtând uniforma sa, devenită emblematică, de culoare verde măsliniu. A fost un scurt moment de alinaţă între cele două ţări, unul care nu se va mai repeta.
În 1960, guvernul lui Castro deja pusese mâna pe tot pământul arabil privat şi naţionalizase sute de companii private – inclusiv câteva sucursale locale ale unor corporaţii americane – şi pusese taxe foarte mari pe produsele americane, atât de mari că exporturile SUA au fost reduse la jumătate în numai doi ani. Administraţia Eisenhower a răspuns prin impunerea unor restricţii comerciale pe absolut toate produsele, cu excepţia alimentelor şi produselor farmaceutice. Condamnând „imperialismul yankeilor”, Casto a extins şi întărit relaţiile comericale cu Uniunea Sovietică, în schimb. Statele Unite au răspuns prin întreruperea tuturor relaţiilor diplomatice, iar cele două ţări au început să comunice prin intermediul Elveţiei.
Preşedintele Kennedy a instituit un embargo permanent pe 7 februarie 1962 – imediat după ce a comandat 1.200 de trabucuri cubaneze pentru proviziile personale – şi în câţiva ani, ţara, a cărei economie se baza mult pe produsele fabricate în America, a avut mult de suferit şi a devenit o umbră a ceea ce fusese. Consumul de alimente a scăzut;telefoanele şi televizoarele erau mai greu de găsit;fără nicio posibilitate a importa maşini americane, cubanezii au privit cum maşinile lor achiziţionate înainte de embargo rugineau şi se transformau în rable.
La începutul anilor 1960, au existat o serie de încercări americane subversive şi secrete de a înlătura guvernul cubanez. Evenimentele de la Golful Porcilor – încercarea eşuată a CIA-ului de a-l răsturna pe Castro prin antrenarea unor exilaţi cubanezi pentru un atac la sol – au fost urmate de Operaţiunea Mongoose:o serie de atentate la viaţa lui Castro care s-au întins pe câţiva ani. Între 1961 şi 1963, au fost cel puţin cinci planuri de asasinare, mutilare sau umilire a liderului de la Havana, folosind orice mijloace posibile – de la scoici explozive la pantofi pudraţi cu substanţe chimice care făceau să-i cadă barba. Planurile nu au funcţionat şi Cuba lui Castro a rezistat, mai enervată decât oricând pe Statele Unite.
Cel mai negru moment din istoria relaţiilor dintre cele două state a venit în dimineaţa zilei de 15 octombrie 1962, când avioanele americane de spionaj au descoperit că URSS construia o bază de rachete militare în Cuba. Preşedintele Kennedy a aflat despre această ameninţare în dimineaţa următoare, când se afla încă în pijamale. Următoarele 12 zile au fost un calvar internaţional:Rusia şi America intraseră într-o criză profundă, pe marginea prăpastiei izbucnirii unui conflict nuclear – moment cunoscut drept Criza Rachetelor din Cuba, cel mai fierbinte eveniment al Războiului Rece. Criza s-a încheiat când liderul sovietic Nichita Hruşciov a acceptat propunerea secretă a lui Kennedy de a îndepărta rachetele americane din Turcia în schimbul dezarmării Cubei. Rachetele sovietice au dispărut în şase luni, dar va lua mult mai mult timp pentru ca America să ierte naţiunea care a permis plasarea lor atât de aproape de teritoriul american.
În aprilie 1980, prăbuşirea economiei a făcut ca mii de cubanezi să caute azil politic în alte state. Castro a anunţat că oricine dorea să plece putea face asta pri portul de nord-vest, Mariel. În următoarele şase luni, 125.000 de cubanezi s-au îngrămădit pe bărci şi au luat direcţia Americii. Castro a eliberat şi criminali şi pacienţi din spitalele de psihiatrie, dintre care 22.000 au ajuns pe ţărmul Floridei. Cuba a refuzat apoi să îi ia înapoi.
America a înăsprit regulile embargoului în 1992 şi apoi în 1996, prin Actul Helms-Burton, care stipula aplicarea embargoului şi statelor care făceau comerţ cu statul cubanez;legea a venit ca răspuns după ce Cuba a doborât două avioane civile americane. Apoi, în ultimul deceniu, SUA a pendulat între relaxarea şi întărirea restricţiilor, în funcţie de cimatul politic.
În 2001, în urma Uraganului Michelle, s-a semnat un acord de vânzare a alimentelor către Cuba;astăzi, SUA sunt principalul furnizor de produse alimentare, vânzările atingând 710 milioane de dolari în 2008.
Refugiaţi cubanezi la bordul navei Diamantul Roşu, 1980
Preşedintele Obama a anunţat că doreşte ridicarea restricţiilor de călătorie pentru aceia care încă au familii în Cuba. Un pas mic, dar important pentru redresarea relaţiilor. A fost de acord, de asemenea, să lase companiile de telecomunicaţii – care intraseră demult sub incidenţa embargoului – să îşi desfăşoare afacerile în Cuba. Dar soarta embargoului stă în mâinile sensibile ale politicienilor şi nimeni nu ştie cum se vor desfăşura evenimentele.