Vânau oamenii preistorici animale uriaşe?

O cercetare recentă a unei echipe de arheologi de la Universitatea din Southampton sugerează că oamenii din vechime, chiar dinaintea neanderthalienilor, erau capabili să lucreze în echipă pentru a vâna şi tranşa animale uriaşe precum elefantul preistoric.

În situl de la Ebbsfleet, Kent, s-au descoperit rămăşiţele unui elefant cu fildeşii drepţi (Palaeoloxodon antiquus), în timp ce se construia o cale ferată între Canalul Mânecii şi Londra. Excavările au adus la lumină şi o gamă largă de unelte în vârstă de nu mai puţin de 420.000 de ani, precum şi rămăşite a altor animale:specii de rinocer, leu, bour, macac, iepure, castor, scorpion, etc. Prezenţa unor fosile care au aparţinut animalelor extrem de mari, împreună cu artefactele umane, sugerează că oamenii vechi erau vânători abili. Depozitele datează din aşa-numita perioadă interglaciară hoxniană, când clima era ceva mai caldă decât în ziua de azi.

De când a început excavarea, adică din 2004, s-au tot analizat dovezile arheologice recuperate de pe sit, inclusiv 80 de unelte din cremene găsite împrăştiate pe fosila elefantului, cu care acesta a fost tranşat. Specia de elefant era de două ori mai mare decât elefantul african de azi. Studiul sugerează că cel puţin patru indivizi au participat la operaţiunea de măcelărire în vederea consumului.

Hominidele acestei perioade depindeau de hrana oferită de erbivorele mari. Dintre puţinele schelete de elefant descoperite pe teritoriul european, majoritatea o reprezintă masculi tineri, o recurenţă care infirmă ideea morţii naturale. Pare incredibil că puteau ucide animalele folosind suliţe de lemn, dar trebuie să fi fost posibil, din moment ce in anumite situri, ca la Lehringen, s-au găsit arme printre coastele animalelor.

Hominidele acestea timpurii au dispărut în mare parte din nordul Europei în timpul marii ere glaciare cunoscută sub numele de glaciaţiunea angliană, deci acum 450.000 de ani, dar populaţia s-a refăcut şi relocat pe măsură ce clima s-a încălzit înapoi în interglaciar.

Capacitatea de a vâna animale mari, în special elefanţi, poate oferi şi o explicaţie privind modul cum au reuşit populaţiile să pătrundă iarăşi în nord şi în zona Marii Britanii. Artefactele din cremene ale acestor “colonişti” fac parte dintr-un grup tipologic supranumit clactonian, cuprinzând mici vârfuri de suliţă în formă de fulg ascuţiti, ideale pentru tăierea cărnii, uneori cu crestături care usurau tăierea pielii mai groase.

Analizele depozitului de la Ebbsfleet, în centrul atenţiei de 10 ani, unicul din Marea Britanie care reprezintă dovada clară a vânării mamiferelor megafaunei, ne arată că interglaciarul era o perioadă foarte diferită de a noastră. Marea varietate de vertebrate fosilizate, precum şi polenul din sit, indică o puternică dezvoltare a vieţii, în cadrul unor păduri bogate şi mlaştini liniştite.

Deasupra stratului cu elefantul se află un alt nivel sedimentar care conţine unelte diferite, topoare de diverse forme de la finele aceluiaş interglaciar. Mai trebui investigat dacă uneltele sunt dovada unei noi colonizări, sau dacă purtătorii culturii clanctoniene au elaborat ei instrumentele mai sofisticate, semn al unei oarecare sedentarizări.

sursa:Science Daily