Unde dai lovitura de stat şi unde crapă

Ion Iliescu poate găsi explicaţii pentru multe dintre deciziile sale controversate din timpul Revoluţiei sau de la începutul anilor ’90. Dar semnarea tratatului cu URSS, în aprilie 1991, rămâne un gest politic de neexplicat.

Într-un moment în care Polonia, Cehoslovacia, Ungaria scăpau de trupele sovietice de pe teritoriul lor, când Germania se reunea, iar Pactul de la Varşovia îşi dădea duhul, Ion Iliescu găsea de cuviinţă să semneze cu URSS un tratat prin care vecinul de la Răsărit urma să decidă asupra alianţelor României.

Şi-a plătit atunci Iliescu o datorie către Gorbaciov? Se poate spune. Cert este că momentul istoric anula chiar şi o posibilă astfel de „datorie“. La momentul semnării tratatului, 5 aprilie 1991, la Moscova era evident că URSS îşi trăia ultimele clipe. Patria poporului sovietic, mama comunismului,  era supusă unor tensiuni interne de o asemenea intensitate, încât se punea problema nu dacă va crăpa coşmelia, ci cât de repede se va întâmpla acest lucru. 

Naţionalismul din republicile subjugate, cuplat cu prăbuşirea politică şi economică a regimului comunist sunt forţele care vor îngropa visul lui Lenin, ca prima ţară a proletariatului să conducă lumea. Dar preşedintele Iliescu nu înţelege clipa, nu profită de breşa istorică şi leagă România de URSS.

Istoria depăşeşte, însă, cele mai tari scenarii. În august 1991 cade vestea trăsnet:Gorbaciov este arestat în Crimeea, conducerea URSS este preluată de un grup de pucişti care vor să întoarcă situaţia la vremurile de glorie ale sovietelor. 

Reacţionarii nu-l izolează, însă, pe Boris Elţîn, preşedintele Republicii Federative Ruse. În momentele de confuzie, Elţîn nu ratează șansa pe care Istoria i-o oferă. Se urcă pe tanc şi condamnă puciul în direct pe toate canalele televiziunilor din lume. Autorii loviturii de stat apar şi ei la o conferinţă de presă, speriaţi, nesiguri şi confuzi, de parcă ei ar fi fost victimele, şi nu organizatorii puciului. Gorbaciov revine din Crimeea, doar pentru a asista la agonia URSS şi la propria sa ieşire din scenă. Elţîn va fi noua vedetă de la Kremlin. În decembrie 1991, URSS va înceta să mai existe şi din punct de vedere juridic.Misterele acestui puci nu au fost nici până astăzi desluşite. 

Revista „Historia“ vă oferă în acest număr un amplu dosar despre lucrurile neştiute ale loviturii de la Moscova de acum 20 de ani. Dar contează mult mai mult înţelegerea „mersului istoriei“, cum le place unora să zică. Dorind să salveze URSS,  puciştii au pus ultima încărcătură de dinamită la fundaţia unui gigant pe cale de prăbuşire. Uniunea Sovietică a dispărut de pe hartă şi, o dată cu ea, teama de expansiunea bolşevică. România a avut noroc, cum rar ni s-a mai întâmplat în istorie. Destrămarea URSS a lăsat fără obiect tratatul bilateral cu România. 

Documentul nu a mai fost ratificat niciodată. Cine ar fi crezut că Ghenadi Ianaev,  liderul conspiratorilor,  va face un mare bine întregii lumi, dar şi României, în special. Atenţie cu loviturile de stat, că nu ştii niciodată unde crapă!