Un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani a fost descoperit în sudul Libanului
O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit, în urma excavărilor, un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani în sudul Libanului, a anunţat joi un profesor din cadrul Universităţii Americane din Beirut (AUB), relatează Agerpres.
''Este o descoperire foarte importantă întrucât este prima dovadă arheologică a existenţei unei industrii feniciene a vinului în Liban. Ne oferă informaţii despre economia Feniciei'', a adăugat Helene Sader, unul dintre arheologii care a condus echipa.
''Am avut dovezi scrise ale vinului fenician de la Byblos (în nordul Libanului) şi Sidon (în sud), iar acum avem dovezi arheologice referitoare la producţia de vin feniciană'', a spus aceasta. Presa pentru obţinerea vinului a fost descoperită la Tell el-Burak, la sud de oraşul-port Sidon (în sudul ţării).
''Tell el-Burak a fost mărginit la sud-vest şi sud-est de un zid cu lăţimea de 2,5 metri. La sud de aceste ziduri, am descoperit un teasc pentru vin foarte bine conservat. A fost construit pe versantul dealului'', se precizează într-un comunicat de presă publicat de Universitatea din Tubingen.