Un tablou emblematic al pictorului Joan Miro, evaluat la 18-25 milioane euro, scos la licitaţie

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 31 mai 2012

Tabloul "Peinture (L'Etoile bleue)", realizat de Joan Miro în 1927, va fi scos la vânzare de casa Sotheby's, la Londra, pe 19 iunie, au anunţat reprezentanţii acestei case de licitaţii.

Tabloul, pictat într-o perioadă de vârf, atunci când pictorul spaniol, în contact cu mişcarea suprarealistă, evolua de la pictura figurativă la abstractizare, este estimat la o sumă cuprinsă între 15 şi 20 de milioane de lire sterline (18-25 milioane de euro).

Tabloul "Peinture (L'Etoile bleue)" a aparţinut colecţionarului de artă francez André Lefèvre, bancher şi mare amator de artă din prima jumătate a secolului al XX-lea, înainte de a fi vândut, în decembrie 2007, pentru suma de 11, 6 milioane de euro, la Paris.

Tabloul "Painting Poem (Le Corps de ma brune)" al aceluiaşi pictor a stabilit un nou record mondial de preţ, în februarie, când a fost achiziţionat cu 16, 8 milioane de lire sterline (20, 2 milioane de euro) la o licitaţie organizată de casa Christie's la Londra.

Pe lângă "Peinture (L'Etoile bleue)", casa Sotheby's va scoate la vânzare pe 19 iunie tablourile "Homme assis" de Pablo Picasso (1972), estimat între 7, 4 şi 11 milioane de euro, "Nu bebout" de Pierre Bonnard, "La Seine à Bougival" de Claude Monet, "Terrasse de Meudon" de Paul Signac şi alte opere ale unor pictori celebri precum Fernand Léger, Vasili Kandinski şi Marc Chagall.

sursa:mediafax.ro

Mai multe