Un mormânt tăiat în stâncă, din Egiptul Antic, deschis pentru public

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția
🗓️ 10 februarie 2023

Un mormânt datând din perioada Regatului Mijlociu a fost restaurat, documentat şi deschis pentru turişti în Egipt.

Mormântul lui Meru este cel mai vechi sit accesibil publicului de pe malul vestic al Nilului din Luxor, care găzduieşte unele dintre cele mai spectaculoase monumente faraonice ale sale, inclusiv Valea Regilor, informează Agerpres.

Meru a fost un oficial de rang înalt de la curtea faraonului Mentuhotep al II-lea din Dinastia a 11-a, care a domnit până în anul 2004 î.Hr. şi care, ca şi Meru, a fost înmormântat în necropola Asasif de Nord.

Mormântul lui Meru tăiat în stâncă a fost restaurat de Centrul Polonez pentru Arheologie Mediteraneană de la Universitatea din Varşovia şi Consiliul Suprem pentru Antichităţi din Egipt.

Mormântul, cu deschiderea către strada procesiunii spre Templul lui Mentuhotep al II-lea, include un coridor care duce spre o capelă pentru ofrande cu o nişă pentru o statuie a defunctului. Un puţ funerar coboară într-o cameră funerară cu un sarcofag.

„Aceasta este singura cameră decorată din mormânt, cu un ornament neobişnuit de pictură pe tencuială de var”, a adăugat Fathi Yassin, director general pentru Antichităţi din Egiptul Superior.

Mormântul lui Meru este cunoscut cel puţin de la jumătatea secolului al XIX-lea, conform misiunii arheologice egipteano-poloneză. Specialişti italieni în conservare au curăţat unele dintre picturile murale în 1996.

Foto: Facebook / Ministry of Tourism and Antiquities

Mai multe