Un miliardar australian va reconstitui Titanicul

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 30 aprilie 2012

Unul dintre cei mai bogați oameni ai Australiei, miliardarul Clive Palmer, vrea să lanseze la apă, în 2016, o copie a Titanicului, transatlanticul care s-a scufundat acum 100 de ani.

Lucrările de construcție vor demara la finele anului 2013. „Nava va fi la fel de luxoasă ca și Titanicul, însă va fi echipată cu tehnologii ultramoderne și sisteme moderne de navigare și securitate", a declarat omul de afaceri. El planifică s-o lanseze la sfârșitul lui 2016 pe ruta Londra-New York.

Întrebat de jurnaliști dacă vasul va avea aceeași soartă cu prototipul său, miliardarul a glumit că acesta, desigur, se va scufunda dacă se va alege cu o breșă. Nu se știe, deocamdată, cât va costa construcția linerului.

Clive Palmer s-a îmbogățit datorită afacerilor în producția cărbunelui, iar apoi s-a apucat de turism, fiind propretarul unei stațiuni de lux din Australia.

Mai multe