Un blazon din anii 1780, descoperit într-o pivniţă secretă din Cetatea Oradea
Muncitorii care fac lucrări de reabilitare a Cetăţii Oradea au descoperit, sub corpul H al fortăreţei, o pivniţă despre care nu se ştia că există şi pe pereţii căreia s-a găsit un blazon care ar data fie din anul 1781, fie din 1784, potrivit inscripţiei.
Viceprimarul Rozalia Biro şi Dumitru Sim, managerul proiectului de reabilitare al Cetăţii Oradea, au prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, stadiul lucrărilor în clădirile H, K şi G alte fortăreţei, dar şi câteva descoperiri ale muncitorilor firmei Constructorul Sălard, care execută lucrările.
Astfel, în Corpul H al Palatului Princiar, ale cărui lucrări de rezistenţă, zidărie şi acoperiş au fost finalizate, a fost descoperită recent o pivniţă despre a cărei existenţă nu se ştia. Pe unul dintre pereţii boltei s-a găsit un blazon, din care a rămas doar o inscripţie, puţin vizibilă, a unui an.
"Pe frescă a fost scris fie anul 1781, fie 1784", a spus Dumitru Sim.
El a precizat că, dacă anul inscripţionat este 1781, ar putea fi vorba despre marcarea Edictului de Toleranţă dat în acel an de Regele Iosif al II-lea de Habsburg, prin care se acorda libertate fiecărui cult de a-şi deschide şcoli şi biserici. Pe de altă parte, dacă inscripţia arată anul 1784, ar putea fi marcată Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, care a dus la abolirea iobăgiei.
Deocamdată nu se ştie cum va fi păstrată descoperirea.
"Neştiindu-se de existenţa pivniţei, aceasta nu a fost introdusă în proiect şi ca atare nu are finanţare. Se va căuta o soluţie de conservare, iar poate după ce proiectantul o va găsi, pivniţa va intra la cheltuielile neprevăzute din contract", a explicat Dumitru Sim.
Lucrările la Corpul H, care urmează să găzduiască Muzeul Pâinii, vor fi gata în aproximativ cinci luni. În perioada următoare va fi realizată compartimentarea clădirii şi refacerea celor trei cuptoare din interior.
Situat lângă clădirea H, corpul G urmează să găzduiască administraţia Cetăţii Oradea. Până acum, zidurile construcţiei au fost refăcute, a fost turnat beton armat pe centura acesteia, s-a executat compartimentarea, iar acum se lucrează la refacerea şarpantei.
"Scopul este să reuşim să acoperim clădirea până în septembrie, astfel încât să se poată lucra la interior şi pe timp de iarnă", a precizat viceprimarul Biro Rozalia.
O altă descoperire făcută recent de muncitori a fost în timpul lucrărilor în curtea interioară a Cetăţii, în faţa corpului J, unde au fost găsite urmele fostului Corp de Gardă al fortificaţiei, datând din secolul al XVI-lea. Până acum se credea că sediul fostului Corp de Gardă se afla la o distanţă de 30 de metri faţă de locul în care a fost descoperit.
"Zona va fi descărcată arheologic, va fi acoperită şi marcată la sol", a precizat Dumitru Sim.
În ceea ce priveşte a treia clădire la care se lucrează în prima etapă a reabilitării Cetăţii, şi anume corpul K, zidăria acestuia, care era căzută, a fost refăcută la capătul de est, iar arcele uşilor şi ferestrelor sunt gata în proporţie de 80 la sută.
"Chiar dacă această clădire a fost una dintre cele mai şubrede, lucrările merg foarte bine", a precizat Dumitru Sim.
Viceprimarul Rozalia Biro a precizat că stadiul execuţiei lucrărilor se încadrează termenii contractului de finanţare.
"În paralel cu aceste lucrări, municipalitatea încearcă să atragă finanţări şi din alte părţi pentru lucrări de descărcare arheologică şi alte renovări", a declarat Biro.
Lucrările de reabilitare a Cetăţii Oradea au început în 15 martie şi sunt rezultatul proiectului "Revitalizarea Cetăţii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic, etapa I". Lucrările se desfăşoară pe o perioadă de 72 de luni, iar investiţia în valoare de 36, 7 milioane de lei a fost obţinută prin Programul Operaţional Regional.