Turistă obligată să părăsească Veneţia, după ce a pozat topless pe un monument dedicat unei partizane ucise în război
O turistă a fost amendată și obligată să părăsească Veneţia, după ce a pozat topless pe „Monumento alla Partigiana” un memorial dedicat victimelor de război.
Tânăra din Cehia, în vârstă de 30 de ani, s-a dezbrăcat vinerea trecută pe Monumento alla Partigiana şi a înotat în apa rece, apoi s-a aşezat lângă statuia dedicată unei partizane ucise în război pentru a se fotografia. I s-a impus să părăsească Veneţia pentru 48 de ore şi a fost amendată cu 350 de euro, informează adevarul.ro.
Dedicat femeilor care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru eliberarea de fascism, memorialul reprezintă o statuie din bronz a unei femei ucise, reprezentată jumătate în apă, jumătate pe o platformă de bronz şi piatră. Aşezată lângă grădinile Biennale, este una dintre puţinele statui dedicate femeilor erou în Italia.
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat pentru CNN că, potrivit raportului lor, femeia stătea întinsă pe monument, imitând-o pe femeia partizan pentru o fotografie.
Nu este prima dată când turiştii se comportă nepotrivit în Veneţia. Cu doar o săptămână mai devreme, un bărbat s-a dezbrăcat şi s-a scufundat în Grand Canal. El nu a fost prins.
Alţii au fost amendaţi şi forţaţi să părăsească oraşul pentru pătrunderea pe un spaţiu interzis. Vara trecută, un turist scoţian a fost dat afară pentru că s-a scufundat de pe Podul Accademia în Canal Grande, după o noapte în care a băut. Şi în 2019, un cuplu german a fost expulzat pentru că a făcut cafea pe o sobă de camping sub Podul Rialto.
Foto sus: Monumento alla Partigiana din Veneţia (© seier+seier / Flickr)