Trompetele, buciumele și chimvalele de la curtea lui Ștefan, în „Historia” de iunie

Ați citit despre bătăliile și reformele lui Ștefan cel Mare, despre ctitoriile și despre aventurile sale amoroase. Dar cât știți despre muzica de la Curte și din vremea aceea? Haideți să aruncăm împreună o privire altfel la unul dintre domnii care au făcut istorie – cu trompete, buciume, chimvale și timpane, în muzica militară, cu tobe, surle și zurnale, în muzica orașului, cu meterhanea oferită de sultan, dar și cu muzică de divertisment, în timpul ospeţelor domnești. Pe lângă acest inedit Dosar, „Historia” vă invită să începeți vara cu un periplu în răcoroasa Scandinavie, care a devenit un rai al protecției sociale în ciuda trecutului marcat de cruzime, fratricid, cuceriri și compromisuri politice. De astăzi, 15 iunie, găsiți revista la toate centrele de distribuție a presei, dar și online, pe platforma paydemic.

Din toată muzica întâlnită la Curtea unui suveran, muzica militară și muzica orașului sau a Curţii reprezentau muzica oficială, întrucât erau prezente la cele mai importante manifestări de putere ale acestuia, precum războiul, în cazul muzicii militare, și procesiunile, în cazul celei a orașului sau a Curţii.

Dar tot reprezentări de putere puteau fi considerate într-o anumită măsură și celelalte „muzici“ de la Curte, pentru că ele erau întâlnite doar aici și nu puteau fi deţinute și utilizate decât de domn. În Moldova, la Curtea lui Ștefan, muzica era una cosmopolită. „Mai mult, poziţia Moldovei la confluenţa dintre Occident și Orient face ca pe teritoriul ei, la fel ca în cazul Ţării Românești, să se întâlnească două culturi diferite, care își pun amprenta și asupra evoluţiei muzicii, în diferitele ei forme”, notează Eduard Rusu, autorul Dosarului de iunie.

Pentru a vorbi despre muzica de la Curtea lui Ștefan cel Mare, avem la dispoziţie două surse principale de informare: izvoarele scrise (cronici, documente) și pictura murală a bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare sau, în timpul domniei lui, de anumiţi boieri.  Astfel, scenele în care apar pictate instrumente muzicale ies într-o anumită măsură din rigoarea erminiei bizantine, înfăţișând crâmpeie din viaţa de zi cu zi. 

Scenele precum „Batjocorirea lui Hristos“, cele care se referă la anumite ospeţe sau momente specifice vieţii de Curte și chiar „Judecata de Apoi“ sunt mai mult decât atât; sunt păstrătoare ale realităţii perioadei. Vă invităm să le savurați pe îndelete, apoi să vă pregătiți de o altă incursiune muzicală.

Gustav Mahler: povestea de viață care bate orice film

Mari teatre lirice europene ale timpului – Praga, Hamburg, Leipzig etc. – l-au avut ca dirijor. A condus cele două mari opere ale Imperiului Austro-Ungar: Opera din Budapesta și pe cea din Viena, emblematica instituţie vieneză datorându-i și astăzi statutul artistic foarte ridicat. A trecut oceanul către America, unde a dirijat pe scena altor două instituţii legendare: Metropolitan Opera și New York Philharmonic.

Creaţia sa a însemnat nouă mari simfonii (cea de-a zecea, neîncheiată) și numeroase cicluri de lieduri. Emoţionantul Adagietto din Simfonia a 5-a a fost introdus de regizorul Luchino Visconti în celebra peliculă „Moarte la Veneţia“, sporind imortalitatea creatorului.

Cristina Niculescu a scris despre compozitorul care a provocat numeroase controverse și despre dirijorul genial, dar despotic, care a marcat istoria muzicii: Gustav Mahler.

Excursie în trecutul Scandinaviei

Când să citești cu plăcere despre Scandinavia, despre vikingi, laponi, fratricide, regicide și cuceriri, dacă nu într-o zi călduroasă de vară, în așteptarea sau în timpul vacanței? 

Imaginea generală a vikingilor este cea a unor oameni extrem de puternici, brutali, cruzi și nemiloși, războinici și atât, dar – afirmă tot mai mulţi istorici – aceasta este doar o faţetă, adevărată ce-i drept, creată cu precădere de clericii din vestul Europei de la vremea respectivă. Aceștia au consemnat doar evenimentele violente, inclusiv participarea lor ca mercenari sau gărzi în cadrul armatei bizantine. 

Dar prea puţini au recunoscut că mulţi dintre regii lor au fost activ implicaţi pe eșichierul politic european. Inginerii vikingi au construit fortăreţe și poduri, iar comercianţii au făcut negoţ în cele mai îndepărtate regiuni, mulţi au fost exploratori, ei fiind primii europeni ajunși în America, tot așa cum aceiași vikingi au înfiinţat colonii comerciale. Ei au lăsat urme și în limba engleză, o serie de localităţi din Normandia având denumiri care fac trimitere la perioada vikingilor. Să nu uităm că tot ei au înfiinţat principalele orașe irlandeze, cum ar fi Dublin, Cork, Limerick sau Waterford. 

În timpul creștinării și formării statale (secolele X-XIII), trei regate consolidate au apărut în în Scandinavia:

1. Danemarca, incluzând Iutlanda, Zeelanda și Scania – Skåneland; insula Gotland din Suedia modernă făcea și ea parte, iniţial, din Danemarca; 

2. Suedia, exceptând provinciile Bohuslän, Härjedalen, Jämtland și Idre & Särna;

3. Norvegia, incluzând provinciile Bohuslän, Härjedalen, Jämtland și Idre & Särna pe peninsulă, plus Islanda, Groenlanda, Insulele Feroe, Shetland, Orkney (ambele, anexate de Scoţia în 1471), Isle of Man și Hebridele (suzeranitatea ultimelor două fiind vândută Scoţiei în 1266, prin Tratatul de la Perth). 

Citiți despre istoria zbuciumată a acestor regate în grupajul semnat de Paul Zaharia.

Și, dacă tot am vorbit de vacanță, nu ratați recomandările redacției de cărți, filme și expoziții.

Lectură relaxantă, incitantă și o vară pe măsură!