Content image

Trei milenii de locuire în Parcul Tineretului. Descoperiri arheologice în București

📁 Istorie Urbană
Autor: Redacția
🗓️ 5 februarie 2024

În situl arheologic București – Dealul Piscului, situat în mijlocul Parcului Tineretului, au fost descoperite în ultimii ani mai multe vestigii ce datează din epoca bronzului, epoca fierului, perioada post-romană și Evul Mediu, precum și necropole din secolele III-IV și XIV-XV d.Hr.

Succesiunea de locuire complexă se datorează mai ales condițiilor ideale de locuire pe care Dealul Piscului le-a oferit-o comunităților din vechime, scrie, pe pagina de Facebook a Muzeului Curtea Veche, Radu Nicolae, muzeograf, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie a Muzeului Municipiului București.

În anul 2020, o echipă de arheologi din partea Muzeului Municipiului București a efectuat cercetări arheologice în urma cărora au fost scoase la iveală șase complexe datate în epoca bronzului, epoca fierului, respectiv evul mediu timpuriu.

Dintre acestea, s-au remarcat un cuptor pentru prepararea hranei și o groapă cu urme de ardere, folosită cel mai probabil pentru arderea ceramicii sau pregătirea unor mese colective. În urma datării cu radiocarbon groapa a fost încadrată între anii 655 și 775 d.Hr.

În baza descoperirilor s-a considerat că cercetarea a interceptat marginea unei așezări din sec. VII-VIII și locuirile sporadice ale unor comunități din epoca bronzului și epoca fierului.

Content image Click.ro galerie imagini

Aceste informații vin în completarea descoperirilor făcute în ultimii 70 de ani, creionând o imagine mai clară a populațiilor care au locuit pe teritoriul actual al Bucureștiului.

Mai multe