Traseul mocănițelor: Fosta cale ferată minieră lega Hunedoara de Ținutul Pădurenilor

📁 Patrimoniu în pericol
🗓️ 2 mai 2023

Peste 60 de oameni au luat, sâmbătă, 29 aprilie a.c., la pas, traseul de peste zece kilometri al fostei căi ferate miniere care lega Hunedoara de Ținutul Pădurenilor. Localnicii au dorit să atragă atenția asupra potențialului turistic al zonei.

Calea ferată minieră Hunedoara – Govâjdia – Ghelari a fost folosită intens de la inaugurarea ei în anul 1900 și până în anii 2000, când mai multe secții din combinatul siderurgic din Hunedoara, dar și minele de fier și exploatările de talc și dolomită din Ținutul Pădurenilor și-au încetat activitatea.

La sfârșitul anilor 2000, calea ferată din Hunedoara cu o lungime de aproximativ 15 kilometri a fost dezafectată, iar șinele și unele dintre podurile și viaductele sale au fost scoase și revalorificate.

Mai mulți localnici au reclamat abandonarea fostului tronson feroviar și au inițiat acțiuni civice prin care au solicitat autorităților locale refacerea traseului sau promovarea lui ca atracție turistică.

Traseul mocănițelor din Hunedoara

Stația de pornire a vechii căi ferate se afla lângă Castelul Corvinilor. După ce traversau valea râului Zlaști, cu dealurile sale domoale, trenurile intrau în munte printr-un tunel de peste 700 de metri, ieșind în valea Govâjdiei, mărginită de șiruri de versanți abrupți, încolțiți de stânci amenințătoare.

Mocănițele (locomotivele cu abur) folosite în trecut pentru a tracta vagoanele de călători și cele cu minereu, bușteni, talc și dolomită circulau pe traseul dăltuit în pereții de piatră până în apropiere de Furnalul din Govâjdia.

De aici, traseul continua alți 4 – 5 kilometri spre Ghelari – unde funcționau minele de fier și spre Crăciuneasa, până la poalele unei vaste cariere de dolomită.

Furnalul din Govâjdia, vechi de peste două secole, al cărui cuptor este încă bine conservat, a fost atât un reper istoric al metalurgiei din Transilvania, dar și un loc de agrement pentru hunedoreni.

Oamenii speră că monumentul istoric va fi restaurat și va redeveni astfel o destinație turistică populară din Hunedoara.

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro

Mai multe