TMC: Experții demontează dezinformarea în cazul gazelor de șist (P)
Valul de emoție din jurul explorărilor pentru gaze naturale în județul Vaslui a dus la suspendarea operațiunilor programate de compania Chevron în comuna Pungești. Protestatarii consemnează o victorie, în vreme ce industria de petrol și gaze analizează impactul și valoarea de precedent a acestui caz. Trei experți recunoscuți în economie și industrie extractivă au trecut de la emoție, la argumente, vineri, într-o ediție specială realizată de televiziunea The Money Channel, singurul post de business al României.
Riscurile de mediu sunt mult exagerate
Riscurile exploatării gazelor de şist nu sunt nici pe departe de felul şi de mărimea celor vehiculate deopinia publică, a explicat conferențiar Radu Dudău. "Nu sunt otrăvite apele, nu sunt poluate pajiştile, terenurile agricole şi pădurile, nu se produc cutremure perceptibile".Radu Dudău a invocat datele statistice dintr-un studiu realizat de MIT în 2011, care arată că din 20.000 de puţuri de extracţie a gazelor de şist studiate între 2005 şi 2009, numai 20 au provocat contaminarea apelor freatice. Este o rată de unu la mie, care ia în calcul inclusiv exploatări timpurii, operate de companii mai mici și mai aventuroase, într-un regim de supraveghere mult mai lax decât în prezent. Deja tehnologia a evoluat foarte mult în ultimele decenii, iar situațiile critice, deși nu pot fi excluse cu totul, sunt astăzi cu mult mai puțin probabile.
În plus, România aplicăstandardele europene de mediu, care deja sunt dintre cele mai dure din lume. Problema identificatăde Radu Dudău este că niciuna dintre puterile statului român nu se bucură de încrederea societăţii.
România are experiență în tehnologia de fisurare hidraulică
Mulți dintre cei care vorbesc despre gazele de șist nu au nicio pregătire și nicio calificare în acest domeniu. Opinia cvasi-generală în rândul experților români este favorabilă explorării tuturor resurselor estimate de gaze naturale, precum și exploatării în condiții de securitate a resurselor confirmate. Profesorul Nicolae Antonescu, rector onorific al Universității de Petrol și Gaze de a Ploiești, a prezentat în detaliu despre tehnologiile utilizate pentru identificarea și exploatarea gazelor naturale din roci argiloase (shale gas). Mai exact, a vorbit despre faptul că în România este deja folosit de mulți ani procedeul de fisurare pentru stimularea unor zăcăminte. Expertul originar din Moreni a respins temerile legate de intensificarea sau apariția unor activități seismice afirmând că impactul forajelor subterane este abia sesizabil la suprafață, numai de senzori plasați în apropierea zonei de lucru.
Nicolae Antonescu a abordat și mitul celor 900 de substanțe chimice injectate în pământ:"Se folosește apă, nisip sau granule de ceramică și o singură substanță chimică, cea potrivită pentru tipul de rocă pe care trebuie să-l fisurăm. În total, industria folosește câteva sute de substanțe, dar la o exploatare cel mai adesea nu e nevoie decât de una singură."
Argumentele economice ar trebui să conteze mai mult
Înainte de a consuma, trebuie să producem, a subliniat profesorul de economie Cristian Păun (ASE). Or, cel mai adesea, producția industrială, de orice fel ar fi ea, vine împreună cu riscuri de mediu sau chiar cu costuri. Decizia cu privire la exploare sau exploatare trebuie să fie una rațională, care să ia în calcul atât oportunitățile pe care le oferă România-tradiție în industria petrolieră, infrastructură și forță de muncă bine calificată-, cât și contribuția investitorului:capital, tehnologie, know-how specific.
În opinia profesorului Păun, unele dintre problemele de acum apar din regimul proprietății din România. Dacă resursele subsolului ar fi fost ale locuitorilor din Pungești, este probabil că aceștia ar fi fost mai interesați de avantajele explorării gazelor naturale din zona lor. Așa, cu statul proprietar pe resursele subsolului, nu putem decât să avem încredere că specialiștii au calculat bine redevențele și celelalte avantaje pentru România (impozite, taxe pe muncă etc). Pe lângă veniturile directe, este important ca industria noastră să rămână atractivă pentru marile companii globale în fața altor zone, de la Ucraina, la Polonia, Irak sau Rusia.