Tapiseriile lui Rafael, expuse în Capela Sixtină după cinci secole
Toate cele douăsprezece tapiserii create de maestrul renascentist italian Rafael, contemporan şi rival al lui Michelangelo, s-au aflat, vreme de o săptămână, în Capela Sixtină de la Vatican.
Pentru prima dată după o jumătate de mileniu, cele douăsprezece tapiserii realizate de Rafael au fost expuse pe pereţii Capelei Sixtine în unul dintre evenimentele organizate pe plan mondial în 2020 pentru a comemora împlinirea a cinci secole de la moartea artistului.
„Au fost concepute pentru acest spaţiu şi ne-am gândit că aceasta este cea mai bună manieră de a îi aduce un omagiu”, a declarat Barbara Jetta, directoarea Muzeelor Vaticanului, citată de Reuters și Agerpres.
Tapiseriile, care au fost ţesute la Bruxelles în renumitul atelier condus de Pieter van Aelst pe baza schiţelor create de Rafael, descriu scene din Faptele Apostolilor, precum Uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan şi Sfântul Pavel predicând în Atena.
Realizate din mătase, lână şi fire din aur şi argint, tapiseriile au fost minuţios restaurate de conservatorii Muzeelor Vaticanului în ultimii zece ani. Şapte dintre tapiserii, comandate de Papa Leon al X-lea, au fost expuse în Capela Sixtină pe 26 decembrie 1519. Rafael se afla probabil acolo şi a putut să le vadă, însă tânărul artist italian a murit după patru luni, la vârsta de 37 de ani. Celelalte cinci lucrări au fost finalizate după moartea sa.
„Ultima înregistrare cu toate cele douăsprezece lucrări expuse în Capela Sixtină datează de la sfârşitul anilor 1500”, a declarat Alessandra Rodolfo, curatoarea expoziţiei.
Expoziţiile precedente, dintre care unele au durat doar câteva ore sau o zi, au inclus doar cele mai mari zece tapiserii, din care unele au dimensiuni de 6x5 metri. Alte două tapiserii sunt înguste şi montate în poziţie verticală, figurând ca monturi care le încadrează pe celelalte zece. Tapiseriile lui Rafael sunt expuse de obicei prin rotaţie în Muzeele Vaticanului, sub ecrane de protecţie şi în spaţii cu climatizare controlată.
Conservatorii şi experţii în restaurare de la Muzeele Vaticanului au fost de acord ca tapiseriile să fie prezentate în acelaşi timp într-o expoziţie timp de o săptămână, în luna februarie, parţial pentru a proteja aceste opere delicate, dar şi pentru că unele dintre ele urmează să fie împrumutate altor muzee.