Sute de case, distruse de lava vulcanului Kilauea din Hawaii / VIDEO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 7 iunie 2018

Sute de case au fost distruse de lava vulcanului Kilauea din Hawaii, care a ajuns în Oceanul Pacific în dreptul golfului Kapoho. Imaginile filmate de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) au surprins momentul în care apa oceanului a dat în clocot la contactul cu lava.

Noile daune materiale se adaugă celor 117 case distruse, de la începutul erupției din 3 mai, ceea ce a determinat evacuarea a 2.500 de persoane. Cartierele afectate de scurgerea de lavă au fost evacuate din timp.

O serie de seisme s-au înregistrat în insulă în cursul nopții de luni spre marți. Unul dintre acestea, cu magnitudinea de 5,5%, a provocat un nor de cenușă. Lava a acoperit o suprafață de aproape 20 kilometri pătrați de când vulcanul a intrat în erupție, relatează Agerpres.

Kilauea este unul din cei cinci vulcani pe care îi numără insula Hawaii. Oamenii de știință cred că activitatea vulcanică ar putea anunța o erupție majoră.

Foto:  Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS)

Mai multe