Superstiţii de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cine munceşte pe 8 noiembrie va avea parte de o moarte chinuită

📁 Istoria Religiilor
Autor: Ionela Stănilă
🗓️ 7 noiembrie 2014

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc la 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu aripi şi purtători de săbii, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai. În tradiţia populară se spune că această zi reprezintă hotarul dintre toamnă şi iarnă.

În calendarul popular, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt percepuţi ca nişte fiinţe divine, întotdeauna prezente în viaţa oamenilor, veghind din ceruri şi, mai ales, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte şi având grijă ca sufletele lor să fie curăţate de greşeală cu prilejul posturilor şi rugându-se la Dumnezeu pentru ei. Tradiţiile populare spun că cine munceşte în această zi va avea parte de o moarte chinuită. “Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât ceilalţi îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos”, scria Arhimandrit Ilie Cleopa, în “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an”.

Luptător înfocat împotriva diavolilor

În tradiţia românească se crede că Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului, dar şi că este un luptător înfocat împotriva diavolilor. Adesea se alătură Sfantului Ilie, când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte grindina cu tunul. Arhanghelul Mihail veghează bolnavii, la cap, când le este dat să moara şi la picioare, dacă le este sortit să mai trăiască. Ca şi sfântul Haralambie, Arhanghelul Mihail ţine ciuma în frâu. “În viziunea populară, arhanghelii sunt patronii casei, ard păcatele omeneşti şi purifică, prin post şi rugăciune, conştiintele”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Citeste mai mult:adev.ro/nenolv

Mai multe