Statuia «Leul-simbolul orașului Ierusalim», inaugurată în fostul cartier evreiesc din București
Patrimoniul cultural și turistic al orașului București s-a îmbogățit cu monumentul de for public ”Leul-simbolul orașului Ierusalim”, inaugurat luni, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte româno-israeliene.
La baza realizării din bronz a monumentului de for public stă opera colectivă cu aceeași denumire, ce a fost realizată în scop caritabil de tineri artiști israelieni în vederea obținerii de fonduri pentru persoane cu dizabilități, ce a fost donată de Consiliul local al Ierusalimului prin Fundația Reut (cunoscută anterior ca Fundația Ronald S. Lauder) Primăriei Capitalei în semn de prietenie la ceas aniversar.
Având în vedere faptul că aceasta din urmă a fost realizată pentru expunerea într-un spațiu protejat, dar și condițiile climatice din București, la recomandările specialiștilor a fost decisă realizarea din bronz a monumentului de for public “Leul - simbolul orașului Ierusalim”, în tehnica basoreliefului, prin interpretare plastică a suprafeței sculpturii, cu evidențierea semnelor și simbolurilor pictate pe suprafața statuii model, relatează un comunicat al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic.
În cadrul aceluiași eveniment, au fost inaugurate oficial și Piața Leul Ierusalimului (intersecţia străzii Clucerul Udricani cu strada Olteni, din sectorul 3 al Capitalei) și Clădirea Academician Nicolae Cajal.