Secretele mozaicului lui Alexandru Macedon, vechi de 2.100 de ani, dezvăluite în prima analiză detaliată

Mozaicul lui Alexandru, o descoperire remarcabilă din ruinele Pompeii, continuă să captiveze istorici, iubitori de artă și savanți. Arheologii l-au descoperit în 1831 în luxoasa Casă a Faunului.

Acestă capodoperă romană descrie bătălia crucială de la Issus (333 î.Hr.), unde Alexandru cel Mare și-a condus armata macedoneană pentru a înfrânge pe conducătorul persan Darius III. Mozaicul, măsurând aproximativ 5,82 x 3,13 metri și compus din aproape 2 milioane de tesserae, este acum expus la Muzeul Național de Arheologie din Napoli (MANN).

Bătălia de la Issus a fost un moment decisiv în campania lui Alexandru, care și-a demonstrat geniul strategic împotriva unei forțe persane mult mai mari. Savanții cred că acest mozaic este o copie romană a unei picturi elenistice pierdute, creată de Philoxenus din Eretria în jurul anului 315 î.Hr. Detaliile sale minuțioase în opus vermiculatum includ tesserae minuscule, de mai puțin de 4 milimetri lățime, care creează o reprezentare dinamică și vividă a războiului. Opera de artă surprinde privirea pătrunzătoare a lui Alexandru în timp ce atacă, cu lancea în mână, în timp ce vizitiul lui Darius III încearcă o retragere grăbită.

Cercetări recente publicate în PLOS ONE au investigat compoziția mozaicului și au dezvăluit origini diverse. Grupul de cercetare a analizat tesserae folosind tehnici non-invazive, incluzând fluorescență cu raze X portabilă (pXRF), spectroscopie Raman și termografie în infraroșu. Aceste analize au identificat zece culori diferite, compuse din materiale provenite din întreg Imperiul Roman, inclusiv Italia (marmură Carrara), Grecia (serpentinite) și Peninsula Iberică (bazalt). Unele tesserae au fost trase chiar din cariere din Tunisia, demonstrând efortul imens investit în această operă monumentală.

Estimarea amplasării tratamentelor externe prin imagistică multispectrală, cu exemple de interpolare a studiului multi-tehnic. Credit: G. Balassone et al., PLoS ONE (2025)

De la descoperirea Mozaicului lui Alexandru, acesta s-a confruntat cu provocări legate de conservarea și restaurările anterioare. Straturi de ghips și ceară au fost aplicate pentru a consolida structura în timpul mutării la MANN în 1843.

Aceste reparații, deși au oferit protecție temporară, au contribuit la degradarea suprafeței prin diverse procese chimice și de mediu. Imagistica multispectrală și investigațiile endoscopice ale părții inferioare a mozaicului documentează goluri și reziduuri de adeziv de la încercările timpurii de reatașare, evidențiind zone de slăbiciune structurală. Imagistica termică a dezvăluit de asemenea deformări și instabilitate în mortare, ridicând preocupări serioase pentru conservarea continuă.

Artiștii mozaicului erau adevărați maeștri ai detaliului, în special în redarea chipului lui Alexandru. Variațiile de luminescență din anumite tesserae roz sunt cu siguranță datorate diferențelor în compoziția chimică. Aceste subtilități îmbunătățesc calitatea realistă a operei, făcând-o una dintre cele mai memorabile reprezentări ale lui Alexandru în arta antică.

Mozaicul lui Alexandru în Muzeul de Arheologie din Napoli

Mozaicul lui Alexandru rămâne una dintre cele mai importante conexiuni cu măiestria romană și moștenirea lui Alexandru cel Mare. Proiectele actuale de restaurare conduse de MANN în cooperare cu Universitatea din Napoli Federico II nu doar protejează integritatea mozaicului, dar extind și cunoștințele noastre despre perioada creației sale și contextul istoric.