Scurt istoric al vehiculelor folosite de Papi
Mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru pentru ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc se aştepta să-l vadă apărând într-un vehicul cu geamuri anti-glonţ, cunoscut şi sub numele de papamobil, folosit şi de predecesorii săi. Dar în loc de asta, noul lider a peste un miliard de catolici a întâmpinat mulţimea dintr-un Mercedes decapotabil, fără tron şi fără geamuri anti-glonţ.
Deşi ne aşteptam ca papamobilul să fie un fel de cupolă pe roţi, Papa Francis a întâmpinat mulţimea dintr-o maşină decapotabilă. Mai mult decât atât, automobilul folosit la inaugurare este posibil să aibă ca an de fabricaţie 2007, pentru că atunci compania Mercedes a dat în folosinţă pentru Vatican un model similar, G500. Această maşină a fost doar puţin modificată, susţine „The Telegraph“.
Ca toate papamobilele, şi această maşină avea numărul de înmatriculare „SCV 1“, abreviere de la numele latin şi italian pentru Vatican:Stato della Citta del Vaticano (italiană) şi Status Civitatis Vaticanae (latină). Din motive de securitate, mai mult ca sigur că îl vom vedea pe Papă folosind un papamobil anti-glonţ.
Istoria vehiculului cu o înfăţişare atât de ciudată
Papamobilul reprezintă varianta modernă şi motorizată a „sedia gestatoria“, tronul decorat amplasat pe o platformă, în care era cărat pontiful de către 12 servitori.
În anii '30 a fost oferit primul motor cu ardere internă, atunci când Mercedes-Benz a construit Nurburg 460 Pullman Saloon pentru Papa Pius al XI-lea. Treizeci de ani mai târziu i-a fost prezentat Papei Ioan al XXIII-lea Landaulet 300d (adică un vehicul cu scaunele din spate acoperite. Papa Paul al VI-lea a folosit, şi el, un Mercedes. De fapt, deşi Ford, Seat, Rover şi Fiat au fost printre firmele care au modificat modelele standard pentru a face ceva potrivit pentru un Papă, Mercedes este compania care a rămas asociată cu acest nume – papa-mobil.
Papa Ioan Paul al II-lea FOTO AFP
În anii '80, Papa Ioan Paul al II-lea a călătorit cu un G-wagon modificat, model care a precedat vehiculul în care a călătorit Papa Francisc la învestirea de zilele trecute. Această maşină a dat tonul formei pe care o asociem acum cu papamobilul, având o platformă în spate, protejată de sticlă. Această sticlă a devenit anti-glonţ imediat după încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea, din 1981.
Cel mai recent papamobil a fost livrat pentru Vatican în decembrie 2012. Bazat pe modelul Mercedes de clasă M, ultimul vehicul a fost destinat pentru transportul Papei Benedict al XVI-lea şi era prevăzut cu o şi mai mare cuşcă de sticlă şi cu un tavan iluminat pentru a ajuta mulţimile să-şi vadă conducătorul. Vehiculul a fost construit în nouă luni şi mai avea şi un tron îmbrăcat într-un veştmânt al Părintelui.
Vehiculul folosit de Papa Benedict FOTO AFP
„Cuşca“ este prevăzută şi cu un sistem de aer condiţionat puternic, iar înălţimea totală a vehiculului a fost redusă, comparativ cu versiunile anterioare.
Sursa:www.adevarul.ro