Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu, vândută pentru o sumă record

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 5 decembrie 2018

O scrisoare semnată de Albert Einstein, în care acesta se îndoia de existenţa lui Dumnezeu, a fost vândută marţi, pentru suma de 2,89 de milioane de dolari, depăşind astfel preţul la care fusese estimată iniţial, de 1,5 milioane de dolari.

Scrisoarea vândută la licitaţie marţi este din 1954, fiindu-i adresată filosofului german Eric Gutkind. Einstein îi explica gânditorului că nu crede în existenţa lui Dumnezeu. „Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic altceva decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, iar Biblia o colecţie de legende venerabile, dar totuşi primitive”, scria Einstein în scrisoarea citată de newsbeezer.com.

Casa de licitaţii Christie's descrie documentul drept „singura scrisoare a lui Einstein despre Dumnezeu, despre identitatea sa de evreu şi despre căutarea eternă a sensului de către om”. Scrisoarea a mai fost vândută în 2008, unui colecţionar privat, pentru suma de 404.000 de dolari.

Einstein nu acorda importanţă ideii de zeu din religiile monoteiste, dar nu se declara nici ateu. În 1929, acesta îi răspundea telegramei trimise de Rabbi Herbert Goldstein care îl întrebase dacă crede în Dumnezeu. „Cred în Dumnezeul lui Spinoza care se dezvăluie în armonia legii naturale a lumii, nu într-un dumnezeu care se preocupă cu soarta şi acţiunile omenirii”, i-a răspuns Einstein.

Mai multe