Scriitorul şi disidentul rus Vladimir Bukovsky a murit în Marea Britanie la vârsta de 76 de ani
Scriitorul şi disidentul rus Vladimir Bukovsky a murit în Cambridge, Anglia, duminică. El avea 76 de ani, potrivit agenţiei TASS. Potrivit Centrului Bukovsky, el a făcut stop cardiac în spitalul Addenbrookes din Cambridge, duminică seară.
Agenţia de presă notează că Bukovsky avea probleme de sănătate de câţiva ani. Istoricul şi fostul analist CIA Richard Pipes a declarat la puţin timp după decesul scriitorului: "Vladimir Bukovsky a fost un disident remarcabil în Uniunea Sovietică şi în străinătate, un om care a identificat şi criticat în mod curajos politicile totalitare ale administraţiei de la Moscova. Ar trebui să rămână în memorie ca un adevărat erou".
În anii '60-'70, Bukovsky s-a remarcat în mişcarea disidentă din URSS. În 1972, el a fost condamnat la doi ani de închisoare şi la 5 ani de exil pentru "activism antisovietic". În 1976, Bukovsky a fost schimbat de autorităţile sovietice cu chilianul Luis Corvalan, secretarul general încarcerat al Partidului Comunist din Chile. Ulterior, Bukovsky s-a stabilit în Cambridge, Marea Britanie, conform TASS. Vladimir Bukovski a devenit opozant al Uniunii Sovietice în anii 1960. A fost întemniţat fără proces în 1963 şi şi-a petrecut următorii 12 ani în închisoare, lagăre de muncă şi spitale psihiatrice. În această perioadă, scriitorul a făcut greva foamei de 20 de ori. A fost cel care a denunţat în faţa Occidentului folosirea abuzivă a spitalelor de psihiatrie împotriva deţinuţilor politici.
Bukovski a fost cel care a condamnat, deopotrivă, atitudinea Occidentului în ceea ce el numeşte complicitatea cu Uniunea Sovietică şi succesorii acesteia. Vladimir Bukovski s-a născut la 30 decembrie 1942. Copilăria şi-a petrecut-o la Moscova, unde mama lui era jurnalista la radio, iar tatăl scriitor. Prima confruntare cu regimul sovietic se petrece în adolescenţă: la 16 ani este reţinut de mai multe ori de KGB pentru ”activităţi subversive“. Exclus din universitate, în 1963 a fost arestat pentru confecţionare de manifeste antisovietice şi pentru răspândire de literatură interzisă. Este închis 15 luni în Spitalul Psihiatric din Moscova. În 1965, în timpul procesului intentat de autorităţ scriitorilor Iuli Daniel şi Andrei Siniavski, participă la manifestaţia organizată în sprijinul lor în Piaţa Puskin.
În 1967 a fost din nou arestat şi condamnat la trei ani de muncă silnică în lagar. În 1972 îi apare, scriitorul fiind încă întemniţat, la editura franceză Catacombes, ”La dissidence. Une nouvelle maladie mentale en URSS” o culegere de documente dovedind folosirea psihiatriei în scopuri represive.