Sărbătoarea celor 40 de Sfinți, pornirea plugului și începutul anului agrar
Un obicei străvechi care avea loc la începutul primăverii era pornirea plugului. În 9 martie, în alte zone, după această zi, în lumea satului avea loc ieșirea cu plugul, moment ceremonial însoțit de gesturi rituale, ce marca începutul unui nou ciclu agrar, scrie Muzeul Etnografic "Anton Badea" Reghin pe pagina de socializare a instituției.
După sărbătoarea celor 40 de Sfinți, timpul se încălzește, pământul începe a se dezgheța, de aceea, în această zi sau în zilele următoare, oamenii aveau obiceiul de a scoate plugul și de a merge la arat, în credința că sămânța semănată acum va încolți mai bine și va da roade mai multe.
În satele de pe Valea Mureșului, în ziua de Mucenici, oamenii ieșeau în grădină si spuneau ”ieși iarbă că vin sfinții și te prind cu dinții”, pentru a grăbi timpul cald. Odată cu el începea lucratul pământului, cu uneltele pregătite din timp, plugul era ascuțit și îndreptat încă din luna februarie, pentru a fi într-o formă bună pentru arat.
Cu prilejul ieșirii în țarină, erau scoase și aduse în mijlocul curții plugul, grapa, carul /căruța, iar după ce erau înjugate animalele, femeile le înconjurau cu tămâie cu jar și le stropeau cu aghiasmă de trei ori, în scopul purificării, pentru a nu se prinde spiritele rele de ele, dar și a stimulării viitoarelor recolte. Oamenii așezau pe car un vas cu apă și o pâine, simboluri ale belșugului, rostind „Dă Doamne un an mănos!”, după care aruncau apa pe vite/boi pentru a le merge bine tot anul.
Aceste practici arată relația strânsă a omului cu natura, cu forțele sacre ale universului, care consta într-o înțelegere a ritmului naștere-moarte-renaștere, în respectarea unor prescripții și interdicții de muncă și în comunicarea prin ritual.
În țarină, trasarea primei brazde era ritualică și ea, prima glie brăzdată, era bună la farmece, o serie de interdicții fiind respectate de semănător.
În satele din județul Mureș, primul care ieșea la arat era sărbătorit în a doua zi de Paște, prin ritualul udării cu apă (la Sânmihai, obicei numit Pogănici, la Fărăgău Fuga din Tău, Pietriș Udatul Plugarului). Cel care ieșea primul la arat era considerat harnic și binecuvântat, întrucât va fi ferit de grindine, i se va face recolta bogată și nu îi va fi atacată de păsări sau alți dăunători. (Text de: Roxana Man)