Săptămâna vikingilor!
Vikingii reprezintă unul dintre acele subiecte captivante care stârnesc mereu curiozitatea, despre care am vrea să descoperim mai multe pentru că par nişte personaje exotice, învăluite de legendă. De aceea vă propunem săptămâna aceasta o mică incursiune în viaţa vikingilor, pentru a vedea cam cine au fost, pe unde au călătorit, cu cine au dus războaie, cum erau organizaţi sau în ce credeau.
Termenul de vikingeste unul destul de nebulos. În diferite contexte vikingii au fost piraţi, negustori, producători, poeţi, exploratori oameni de stat, războinci. Este şi un concept relativ recent, folosit iniţial cu referire la activităţile piratereşti, apoi cu referire la populaţiile din nord, pentru ca în cele din urmă să dobândească o conotaţie mai mult cronologică, epoca vikingă, ca parte a epocii medievale, undeva între secolele VIII-XI. De fapt, uzanţa noastră modernă se datorează mai mult unor reconstrucţii decât unor realităţi corespunzătoare Scandinaviei medievale.
Termenul de vikingapare ca atare în cronicile anglo-saxone, cu referire la piraţi. Denumirea nu mai apare în alte teritorii devastate de nordici. Uneori conta că erau diferiţi, apărând ca gaill(străini) în analele irlandeze, sau de unde veneau (Northmanni, Dani), sau că nu erau creştini. La început, scandinavii se împărţeau în grupuri mici conduse de regi şi vorbeau o limbă comună, nordica veche. Treptat se vor diferenţia populaţiile în funcţie de zona ocupată. Rădăcina din cuvântul viking reapare în secolul al XI-lea, dar cu alt sens. În elegia Knutsdrapa, trupele regelui Knud sunt numite vikingarpentru a sugera ferocitatea lor, iar pe rune desemnează atât piraţii de peste mări, cât şi localnicii. În Scandinavia termenul va câştiga în popularitate în secolul al XIX-lea, odată cu mişcările naţionaliste. În engleza modernă apare prin 1807.
Etimologia se dezbate în continuare, sugerându-se că atât forma din engleza veche, cât şi cea din nordica veche sunt dezvoltări paralele de la un verb germanic care ar însemna “a se retrage, a pleca”, înrudit cu un cuvânt vechi islandez, vik, care înseamnă golf. Prin urmare, nu toţi scandinavii ar fi fost vikingi, ci doar cei care se ocupau cu îndeletniciri precum pirateria. Începutul erei vikinge, datat tradiţionat la 793, când are locul asaltul de la Lindisfarne, trebuie plasat mai devreme, datorită prezenţei unor artefacte anglo-saxone în mormintele norvegiene de secol VIII. Raidurile se intensifică în Europa de vest în 830, iar în 841 vikingii ajung în Dulbin. Din 850 Franţa şi Spania intră în raza de acţiune vikingă, iar 10 ani mai târziu Rusia. În 870 vikingii se stabilesc în insulele britanice. Colonizarea Groenlandei se petrece prin 980, iar în jurul anului 1000 vikingii pornesc spre Lumea Nouă.
Fixarea unei date la care se încheie epoca vikingilor este iarăşi problematică. Fie o putem lega de evenimentul din 1042, când moare Harthacnut, ultimul rege scandinav al Angliei, sau de cel din 1066, când Harald Hardrada este învins la Stamford Bridge. Prezenţa scandinvaă continuă însă în Scoţia, Irlanda, deşi activităţile militare agresive se opresc în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Cultura scandinavă continuă şi în Atlanticul de nord, în Islanda sau Groenlanda, mergând departe în secolele XIV-XV, unele dintre aceste zone păstrându-şi o identitate culturală vikingă până astăzi. Vikingii nu trebuie însă percepuţi drept un bloc etnic omogen, pentru că orice cultură există numai în relaţie cu altele. Identitatea vikingă este şi ea una hibridă-anglo-scandinavă, nordică, islandeză, varegă. Vikingii s-au împrăştiat şi s-au reinventat pretutindeni.
Pentru mai multe informaţii interesante despre ei, urmăriţi-ne săptămâna aceasta pe site!
Cititi despre:
Aventura vikingilor în Lumea Nouă
Drumul nordului:vikingii în Islanda şi Groenlanda
Tactici militare, arme şi frăţii vikinge
Războiul împotriva vikingilor:strategii de luptă anglo-saxone
Corăbiile, cheia expansiunii vikinge
Expansiunea vikingă în estul continentului european
Vikingii şi nebunia războinicului
Cine erau şi cum trãiau vikingii, înfiorãtorii stãpâni ai mãrilor?
Ce se găsea în bucătăria vikingilor
De ce au renãscut cultele pãgâne in epoca contemporanã?
Islanda medievalã şi miracolul literar
10 concepţii greşite despre vikingi
Leif Ericson – vikingul care a descoperit America cu 500 de ani înainte de Columb
Erik cel Roşu, descoperitorul Groenlandei