Rusia, suspendată de la toate competiţiile sportive, inclusiv JO 2020 şi CM 2022!

📁 Istoria Sportului
Autor: Redacția
🗓️ 9 decembrie 2019

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a decis luni să excludă Rusia de la Jocurile Olimpice timp de patru ani, pentru a sancţiona astfel falsificarea datelor controalelor efectuate de laboratorul de la Moscova, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei la finalul şedinţei Comitetului Executiv, desfăşurată la Lausanne, informează AFP, citată de Agerpres.

În urma acestei decizii, Rusia nu va putea fi prezentă cu delegaţii proprii la JO de vară de la Tokyo, din 2020, şi nici la Olimpiada de iarnă de la Beijing, din 2022. "Lista completă a recomandărilor (sancţiunilor Comisiei de revizuire a conformităţii) a fost aprobată în unanimite" de către cei 12 membri ai Comitetului Executiv, a declarat purtătorul de cuvânt. Comisia de revizuire a conformităţii (CRC) a recomandat, între altele, excluderea drapelului Rusiei de la JO şi de la toate Campionatele Mondiale timp de patru ani, cu posibilitatea prezenţei sportivilor ruşi la aceste competiţii sub drapel neutru. Potrivit raportului CRC, Rusia ar fi înlăturat "sute'' de rezultate suspectate ale testelor antidoping din fişierele sale trimise transmise Agenţiei Mondiale Antidoping la începutul anului, transmiterea acestor date fiind o condiţie necesară pentru ridicarea sancţiunilor anterioare împotriva Agenţiei ruse antidoping (RUSADA), aflată în centrul unui sistem instituţionalizat de dopaj între 2011 şi 2015. 

Rusia a fost deja exclusă de la Olimpiadele care au avut loc la Rio (2016) şi PyeongChang (2018), din cauza acestui scandal de dopaj declanşat în urmă cu patru ani. Decizia adoptată luni de AMA/WADA va putea fi însă contestată într-un termen de 21 de zile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, de către Agenţia rusă antidoping sau Comitetul olimpic rus, precum şi de orice Federaţia internaţională vizată de această hotărâre. 

Mai multe