Rusia construiește o replică a Reichstag-ului, pentru a recrea momentul victoriei din 1945

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 23 februarie 2017

Rusia construiește o replică a Reichstag-ului, unde copiii vor putea recrea momentul victoriei Armatei Roșii din 1945. Clădirea în care a funcționat Parlamentul german între 1894 – 1933 a fost renovată integral după reunificarea Germaniei și este, în prezent, sediul noului Parlament german (Bundestag).

Replica va fi construită la marginea Moscovei, unde copiii vor putea recrea momentul capturării. Serghei Șoigu, Ministrul Apărării din Rusia, a declarat că modelul va fi plasată în interiorul Parcului Patriotic.

”Încă nu e gata, dar încă se mai lucrează. Când va fi gata, «Armata Tânără» va putea lua cu asalt clădirea actuală și nu doar o clădire veche”, a precizat Șoigu, conform adevărul.ro.

”Armata Tânără” s-a format în 2015, pentru a permite copiilor de la zece ani în sus să primească un antrenament militar de bază, precum și o ”educație patriotică”. 

Parcul Patriotic de la marginea Moscovei a fost deschis în același an de către Vladimir Putin.  În parc se mai găsesc echipamente ale armatei ruse, spații pentru expoziție, magazine sau jocuri video cu tematică militară. O mare parte din atracțiile parcului fac referire la Al Doilea Război Mondial

Ridicarea steagului sovietic deasupra Reichstag-ului (foto jos) reprezintă una din cele mai puternice imagini de la căderea Berlinului. 

Citește și: 

Rămășițele unui oraș:Berlin 1945 

Cum a fost întors cel de-Al Doilea Război Mondial către URSS 

Stalingrad. Borna de neocolit in parcursul celui de-al Doilea Razboi Mondial 

Foto:Kremlin.ru / Wikipedia 

Mai multe