Ruinele unui sat din perioada neolitică, descoperite în Albania / VIDEO

📁 Preistorie
Autor: Redacția
🗓️ 2 octombrie 2018

O echipă de muncitori care lucra la o conductă de gaze a descoperit mai multe situri arheologice străvechi în localitatea Turan, din sud-estul Albaniei.

În urma săpăturilor arheologice efectuate în localitatea situată la 180 de kilometri sud-est de Tirana, capitala Albaniei, au fost descoperite sute de morminte datând din perioada neolitică, Epoca fierului, perioada romană, până în Evul Mediu.

”Am descoperit multe lucruri: bijuterii, arme... ceramică... Avem multe bijuterii, inele, cercei și foarte multe mărgele de chihlimbar și sticlă”, a declarat arheologul Iris Pojani, pentru Euronews.

Siturile arheologice au fost descoperite în timpul lucrărilor la o conductă internațională de gaze, care leagă Azerbaijanul de Turcia, Grecia, Albania și Italia, prin Marea Adriatică. 50 de arheologi au cercetat siturile descoperite de muncitori.

”Sub stratul corespunzător Epocii fierului, avem o așezare neolitică și am descoperit un sat și numeroase artefacte din această perioadă”, a adăugat Pojani.

O companie de construcții din Albania a descoperit mai multe situri arheologice străvechi. Relicvele au fost dezgropate întâmplător în timpul unor lucrări la o rețea internațională de gaz.

De când a început construcția conductei de gaze, în Albania au fost descoperite 30 de situri de acest fel.

Foto: Captură VIDEO Euronews

Mai multe