„România în sistemul de securitate al Europei Centrale și de Sud-Est” – Conferință internațională la Iași

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Iulian Sîmbeteanu
🗓️ 21 iunie 2022

Statul Major al Apărării, prin Filiala „Ștefan cel Mare” Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, și Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” organizează, pe 23 și 24 iunie, la Iași, conferința internațională „România în sistemul de securitate al Europei Centrale și de Sud-Est. Obiective, evoluții, provocări (1919-2022)”, în parteneriat cu instituții academice, administrative, culturale și religioase, centrale și teritoriale.

Conferința internațională face parte dintr-o serie de manifestări științifice, dedicate unor evenimente semnificative din istoria națională a României și a relațiilor de cooperare cu aliații din NATO și Uniunea Europeană, precum și cu state non-NATO din proximitate.

Activitățile conferinței științifice internaționale vor debuta joi, 23 iunie, începând cu ora 10,00, pe esplanada Fostei Şcoli a Fiilor de Militari Iași (în prezent Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”), unde vor avea loc un ceremonial militar, dezvelirea și slujba de sfințire a statuii doctorului Iacob Czihac (foto jos). Vor fi transmise mesaje privind semnificația, în context central și sud-european, a activității desfășurate de dr. Iacob Czihac.

La eveniment au fost invitați reprezentanți din 16 state NATO (SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Turcia, Grecia, Croația, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bulgaria, Albania) și cinci state non-NATO (Republica Moldova, Austria, Ucraina, Serbia, Bosnia-Herțegovina).

Mai multe