Roma a revocat exilul poetului Ovidiu, după mai bine de 2.000 de ani
Consiliul local al capitalei Italiei a revocat exilul poetului latin Ovidiu, alungat din Roma de împăratul Augustus în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.
Ar putea fi o glumă, dar nu este! Agenția de presă italiană ANSA informează că membrii Consiliului local al Romei au votat o propunere a reprezentanților partidului Mișcarea Cinci Stele (Movimento 5 Stelle), inițiată cu ocazia comemorării a 2.000 de ani de la moartea lui Ovidiu.
Inițiatorii acestei propuneri au dorit să ”repare o mare nedreptate” suferită de Publius Ovidius Naso, unul dintre poeții clasici ai literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu.
Ovidius a fost exilat în anticul Tomis, orașul Constanța din prezent, în anul toamna anului 8 d. Hr. Augustus a luat această hotărâre în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, în timp ce poetul se afla pe insula Elba.
Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte. În Tristia, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”.
Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma. Poetul ar fi murit în anul 17 d. Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură.